Bypassul gastric, „standard de aur” în tratamentul chirurgical al obezității morbide

Există mai multe tipuri de chirurgie pentru obezitate, însă, în prezent, „standardul de aur” pentru tratamentul obezității morbide este procedura de bypass gastric.
  • Publicat:
Bypassul gastric, „standard de aur” în tratamentul chirurgical al obezității morbide
Bypassul gastric, „standard de aur” în tratamentul chirurgical al obezității morbide

Obezitatea continuă să rămână o problemă de sănătate publică, nu doar la nivel global, ci și în România, unde un număr mare de persoane are această boală. Obezitatea are o incidență ridicată, atât în rândul adulților, cât și al copiilor, stilul de viață și alimentația necorespunzătoare contribuind semnificativ la apariția acestei boli a lumii moderne.    

În lipsa unei monitorizări atente și a tratamentului, obezitatea are consecințe grave asupra sănătății, fiind un factor de risc major pentru dezvoltarea unor afecțiuni, ca, de exemplu, bolile cardiovasculare și diabetul zaharat. În cazul în care nu se obțin rezultatele dorite, în ciuda tuturor eforturilor depuse în vederea scăderii ponderale (dietă, activitate fizică), iar obezitatea afectează starea de sănătate și chiar pune viața în pericol, singura opțiune de tratament eficace rămâne o intervenție de chirurgie bariatrică. Există mai multe tipuri de chirurgie pentru obezitate, însă, în prezent, „standardul de aur” pentru tratamentul obezității morbide este procedura de bypass gastric, care se realizează minim invaziv, laparoscopic.

Operația de bypass gastric implică micșorarea stomacului și scoaterea din circuitul alimentar a primei treimi de intestin subțire. Altfel spus, se creează un rezervor gastric de dimensiuni mici și se suturează de ansa jejunală, o parte a intestinului subțire. Pacientul va ingera o cantitate mult redusă de alimente la o singură masă, în acest fel nutrienții absorbiți fiind mult mai puțini. Prin urmare, scopul procedurii de bypass gastric este scăderea în greutate pe termen lung, ameliorarea unor boli asociate obezității, reducerea riscului de complicații și îmbunătățirea calității vieții pacientului. În plus, fiind o intervenție minim invazivă, inciziile sunt de mici dimensiuni, recuperarea pacientului este rapidă, iar spitalizarea de scurtă durată.

Studiile recente au arătat că acest tip de chirurgie metabolică nu duce doar la ameliorarea unor afecțiuni asociate obezității, cum este diabetul zaharat, ci chiar și la vindecarea acestei boli. Concluziile au arătat că, în urma chirurgiei bariatrice, s-a obținut un control glicemic superior la pacienții cu diabet zaharat de tip 2 comparativ cu alte metode de pierdere în greutate. În plus, s-a observat o reducere a utilizării medicamentelor specifice tratamentului diabetului zaharat și o rată mai mare de remisie a bolii.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu obezitate au acces la toate tipurile de intervenții chirurgicale metabolice, inclusiv bypass gastric, echipa de chirurgie bariatrică fiind formată din medici cu o foarte mare experiență operatorie. Intervențiile sunt realizate minim invaziv, laparoscopic sau robotic, cu ajutorul celui mai avansat sistem chirurgical robotic existent în acest moment în lume, da Vinci Xi. Procedurile de chirurgie bariatrică sunt realizate în condiții de maximă siguranță, într-unul dintre cele mai moderne blocuri operatorii. Reușita intervențiilor de chirurgie bariatrică se obține prin managementul integrat al cazurilor. Spitalul Clinic SANADOR pune la dispoziția pacienților metabolici programe dedicate de consiliere și evaluare preoperatorie, dar și de urmărire postoperatorie multidisciplinară, în vederea evaluării scăderii ponderale, menținerii acesteia pe termen lung și supravegherii optime a evoluției pacientului.

Urmărește CSID.ro pe Google News