Cancerul bronhopulmonar reprezintă principala cauză de mortalitate prin cancer în România și totodată cea mai întâlnită afecțiune oncologică la bărbați. Principalul factor de risc este fumatul, iar prin schimbarea stilului de viață și consult medical periodic, boala poate fi descoperită din timp și tratată cu succes, asigurându-se totodată o bună calitate a vieții pacientului.
După stabilirea diagnosticului de cancer pulmonar, fiecare caz în parte este supus analizei atente a unei comisii oncologice multidisciplinare (Tumor Board), formată din medici cu diferite specializări. Acești specialiști examinează în detaliu toate rezultatele analizelor și investigațiilor efectuate de pacient, precum biopsia, examinările RMN, CT sau PET-CT, și decid împreună care este cel mai potrivit protocol terapeutic, în funcție de stadiul bolii și de comorbidități.
De cele mai multe ori, tratamentul include o intervenție de chirurgie toracică pentru îndepărtarea tumorilor, cu respectarea marginilor de siguranță oncologică. În funcție de extinderea țesutului tumoral, poate fi necesară o rezecție segmentară, o lobectomie (îndepărtarea unui lob pulmonar) sau o pneumonectomie (îndepărtarea completă a plămânului afectat). Operația implică și rezecția ganglionilor, pentru realizarea examenului histopatologic și imunohistochimic, astfel încât să poată fi evaluată corect extinderea celulelor maligne.
De regulă, intervenția chirurgicală trebuie să fie completată de chimioterapie sau radioterapie, care se pot efectua înainte de operație, pentru a reduce dimensiunea tumorii, sau ulterior, pentru a preveni recidiva sau metastazele. Radioterapia este indicată mai ales în stadiile avansate de cancer, dar și în scop paliativ, pentru ameliorarea simptomelor.
O formă avansată de radioterapie externă este stereotaxia, care permite administrarea de radiații în doze mai mari, țintit, astfel încât tratamentul este mai eficient și cu mai puține efecte adverse. Stereotaxia se poate administra ca alternativă la operație, într-o singură ședință (radiochirurgie stereotaxică) sau în mai multe ședințe (radioterapie stereotaxică), în funcție de indicațiile stabilite pentru fiecare caz în parte.
Centrul Oncologic SANADOR asigură pacienților cu cancer pulmonar acces la cele mai avansate proceduri terapeutice, în conformitate cu protocolul stabilit de Tumor Board. Aceste proceduri includ chimioterapia, radioterapia externă convențională sau stereotaxică, terapia biologică țintită sau imunoterapie. Pentru un diagnostic de precizie, pacienții beneficiază de investigații efectuate cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație, care permit obținerea unor rezultate deosebit de precise, cum ar fi bronhoscopia, tomografia computerizată, examinarea prin rezonanță magnetică și examinarea PET-CT.
La Spitalul Clinic SANADOR, tratamentul chirurgical al cancerului bronhopulmonar este asigurat de către chirurgi cu experiență îndelungată, supraspecializați în chirurgie toracică și oncologică, procedura fiind realizată într-unul dintre cele mai avansate blocuri operatorii din sistemul medical privat din România. Astfel, deși are o mortalitate crescută, cancerul pulmonar poate beneficia de tratamente cu viză curativă și cu o bună calitate a vieții pacientului, dacă este descoperit din timp.