Durerile de spate sunt foarte des întâlnite și, chiar dacă uneori sunt trecătoare, pot indica afectarea coloanei vertebrale. Înaintarea în vârstă crește riscul de apariție a acestora, din cauza proceselor degenerative. În plus, stilul de viață modern, cu perioade lungi de inactivitate fizică și stat pe scaun, predispune la apariția durerilor și disconfortului la nivelul coloanei vertebrale.
Durerile pot fi intense și chiar afecta mobilitatea, până la invaliditate. Deseori, segmentul afectat este cel lombar, iar durerile pot apărea brusc sau gradual. Coloana este formată din vertebre, oase în formă de inel care protejează măduva spinării. Corpurile vertebrale sunt separate de discuri, structuri moi, alcătuite din țesut conjunctiv, care asigură mobilitatea coloanei și funcționează ca un tampon, absorbind șocurile.
Odată cu înaintarea în vârstă, discurile se deteriorează. Obezitatea, ridicarea de greutăți mari, meseriile care solicită coloana excesiv, dar și menținerea îndelungată a unei poziții și slăbirea musculaturii abdominale și a spatelui pot accelera uzura discurilor. Apare astfel hernia de disc, care, atunci când se localizează la nivel lombar, produce durere care radiază spre fese și coapse, uneori până la nivelul gambei, de-a lungul nervului sciatic. Deseori, apar și parestezii ale membrelor inferioare și, dacă nu se intervine cu tratament, afectarea mobilității și leziuni permanente ale măduvei spinării.
O altă afecțiune care poate afecta coloana vertebrală lombară odată cu îmbătrânirea este tasarea vertebrală. Fragilizarea oaselor ca urmare a demineralizării induse de osteoporoză are ca rezultat, în multe cazuri, apariția fracturilor corpurilor vertebrale, care, la rândul lor, duc la tasare vertebrală. Întreaga structură a coloanei are de suferit, cu consecințe majore, de la scăderea în înălțime și afectarea echilibrului la dureri cronice, deformări spinale și compresii ale unor vase de sânge și nervi.
Înaintarea în vârstă afectează structurile care mențin vertebrele în poziție corectă, iar acestea devin instabile. Astfel, procesele de uzură asociate artrozei sau anumitor traumatisme pot contribui la apariția spondilozistezisului, o afecțiune care constă în alunecarea a două vertebre una peste cealaltă. Mișcarea anormală a vertebrelor produce compresia nervilor, cu simptome foarte neplăcute, ca durerea lombară inferioară, senzația de încordare musculară, parestezii, afectarea posturii, dar și pierderea controlului sfincterian.
Tratamentul durerilor lombare și al afecțiunilor care le produc este complex și ține atât de specificul acestora, cât și de manifestările și particularitățile fiecărui pacient.
La Spitalul Clinic SANADOR, afecțiunile degenerative sunt diagnosticate cu tehnologie avansată și proceduri moderne. Pacienții au acces la o gamă largă de investigații pentru depistarea și evaluarea afecțiunilor coloanei vertebrale, ca examenul RMN, tomografia computerizată, osteodensitometria DEXA, radiografia de coloană vertebrală și electromiografia.
Spitalul Clinic SANADOR este multidisciplinar, iar echipa medicală experimentată include specialiști în neurologie, reumatologie și neurochirurgie. Tratamentul este personalizat și, dacă tratamentul medicamentos și alte terapii nu sunt de ajuns pentru a trata afecțiunea care produce dureri lombare, se recurge la chirurgie.
La SANADOR, medicii realizează numeroase intervenții chirurgicale pentru afecțiunile coloanei vertebrale, adesea cu un grad redus de invazivitate, datorită microscopului operator de ultimă generație Zeiss Kinevo 900, care se utilizează și pentru tratamentul herniei de disc. La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile de chirurgie spinală includ și decompresii și fuziuni vertebrale, în cazul spondilolistezisului, și vertebroplastie sau cifoplastie, pentru tratamentul tasării vertebrale.