Chirurgia toracică este o ramură chirurgicală care permite efectuarea unei game vaste de intervenţii chirurgicale pentru pacienţii cu afecţiuni patologice ale plămânilor, pleurei, traheii, diafragmului, peretelui toracic, esofagului, mediastinului. Inovaţiile în medicină şi în special în ceea ce priveşte chirurgia toracică au dus la utilizarea unor instrumente performante şi proceduri minim invazive pentru pacient, crescând astfel siguranţa acestuia, si reducand riscul de complicaţii.
Un pacient care se adresează chirurgului toracic prezintă de multe ori simptome respiratorii, precum dispnee, tuse cu sânge (hemoptizii), răguşeală (disfonie), greutate la înghiţire (disfagie), dar şi manifestări precum scădere în greutate accentuată, oboseală ori pierderea apetitului.
Astfel de simptome pot sugera o patologie de natură toracică şi trebuie investigate corespunzător. De altfel, pacienţii care prezintă factori de risc, precum istoricul familial de cancer pulmonar, tuberculoză in antecedente, fumatul sau medicaţia imunosupresoare de lungă durată trebuie să se prezinte regulat la un control radiologic, în vederea depistării unei eventuale patologii într-un stadiu cât mai incipient.
De asemenea trebuie avut în vedere faptul că cea mai mare parte a neoplaziilor pot determina apariţia metastazelor la nivel pleural, pulmonar, ganglionar limfatic, osos (perete toracic), motiv pentru care pacienţii oncologici trebuie monitorizaţi periodic prin CT toracic/PET-CT + chirurgie toracică.
Printre cele mai frecvente patologii vizate de chirurgia toracică sunt cancerul bronhopulmonar primitiv – metastazele pleurale, pulmonare, osoase (costale), dar si alte afecţiuni pulmonare, precum tumorile benigne, abcesul pulmonar, chistul hidatic pulmonar, afectiuni pleurale: tumori, pleurezii, pneumotoraxul – acumulare de aer în cavitatea pleurală, hemotoraxul – acumulare de sânge în cavitatea pleurală, alte boli precum hernia hiatală sau diafragmatică, tumori ale pericardului, anomalii congenitale ale sternului, contuzii ale organelor intratoracice etc.
Toate acestea pot avea consecinţe severe, mergând până la deces dacă nu sunt tratate la timp. În peste 80% din cazuri, chirurgia toracică implică tratamentul unei forme de cancer. Însă această ramură este dedicată şi vindecării celor care nu se confruntă cu neoplazii, cum ar fi miastenia gravis, acalazia, afecţiuni ale esofagului, reflux gastroesofagian, hiperhidroză, chisturi pulmonare.
De asemenea, chirurgii toracici pot efectua transplanturi pulmonare, rezecţii totale sau parţiale ale traheii
Departamentul de Chirurgie Toracică al Spitalului Clinic Sanador este dotat la cele mai înalte standarde medicale, permiţând efectuarea unei game vaste de intervenţii chirurgicale, în scop terapeutic si/sau diagnostic.
Printre cele mai frecvente afecţiuni tratate în cadrul departamentului de Chirurgie Toracică se numără:
✓ cancerul pulmonar
✓ tumorile benigne şi alte afecţiuni inflamatorii/infecţioase ale plămânilor
✓ tumorile mediastinale
✓ metastaze
✓ afecţiunile pleurale (incluzând cura pneumotoraxului, empiemului, pleureziilor, tumorilor pleurale)
✓ tumorile benigne sau maligne ale peretelui toracic
✓ malformaţiile peretelui toracic
✓ stenozele şi tumorile traheale
Blocul operator este deschis cazurilor medicale 24/24H şi conectat cu cea mai performantă secţie de Anestezie Terapie Intensivă din sectorul medical privat, pregătită pentru a face faţă oricărui tip de intervenţie chirurgicală şi prevăzută cu linie de gardă permanentă.
La internare, pacientului i se pun la dispoziţie toate obiectele necesare şederii în spital, de la vestimentaţie, papuci, obiecte de toaletă etc., fără ca acesta să fie nevoit să aducă obiecte din mediul extraspitalicesc. Alimentaţia pacientului este recomandată de nutriţionist conform patologiei şi respectând indicaţiile medicului curant