După perioada de post, în care organismul este obișnuit cu mâncare mai puțină și mai „ușoară”, vine, în sfârșit, și momentul meselor îmbelșugate, cu excese de tot felul, cu abuz de grăsimi animale, prăjeli, tocături și alcool. Trecerea poate fi destul de agresivă pentru organismul uman și principalele organe care au de suferit sunt vezica biliară și pancreasul.
Excesul de carne și derivate din carne favorizează indigestiile, iar păstrarea în condiții neigienice a alimentelor neprelucrate termic (maioneză, frișcă) determină toxiinfecții alimentare.
Cum am putea să consumăm din bunătățile tradiționale, evitând în același timp indigestiile și toxiinfecțiile?
Dr. Doru Negru, medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la SANADOR, explică:
Putem mânca orice, dar nu oricât. Dacă de Crăciun nu alergăm mai mult, de ce să mâncăm mai mult? Putem asocia alimentele cum vrem, dar să avem grijă la cantitate. Dacă nu facem efort mai mult, de ce să mâncăm în plus? Putem mânca și slăninuță, și lebăr, și tobă, și caltaboș, și friptură de porc, chiar prăjită în untură, dar toate însumate să nu depășească 150-200 de grame. Le putem asocia cu cartofi, preferabil fierți sau copți, orez, paste făinoase, fasole, mazăre cel mult 150 de grame și, eventual, pâine 50 de grame. Atenție, se cântărește mâncarea, nu ingredientul! Deci avantaj la carne, care prin gătire se micșorează, și dezavantaj la orez, cartofi, paste, care fierte cresc în greutate.
În plus, medicul recomandă consumul de salate de crudități, care, prin volumul mare cu nutrienți puțini și fibre vegetale din abundență, grăbesc senzația de sațietate.
Recomandate sunt și supele și ciorbele de zarzavat, care determină sațietate precoce prin distensie gastrică și ne ajută să limităm abuzul alimentar.
Pentru desert, un fruct este de ajuns. Prăjiturile și tortul pot fi amânate pentru alte mese, când vom mânca mai puțin din felurile principale.
În ceea ce privește consumul de alcool, dr. Doru Negru spune că un pahar de vin (adică 200 de mililitri) este sănătos pentru aproape oricine. Excepție fac bolile cronice hepatice, anumite afecțiuni psihice și, evident, condusul autovehiculului după. Al doilea pahar înseamnă deja cam mult, iar de la al treilea în sus vorbim despre exces, deci ar trebui să fie evitat.
Pentru a preveni și evita starea de rău provocată de excesul alimentar din perioada sărbătorilor, după fiecare masă, este recomandată o plimbare în aer liber, de minimum o jumătate de oră.
Citește pe site-ul SANADOR mai multe recomandări făcute de medicul nutriționist.