Problemele de fertilitate sunt din ce în ce mai răspândite la nivel global, un raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2023 arătând că aproximativ 1 din 6 persoane, la nivel global, se confruntă la un moment dat în viață cu infertilitatea.
Diagnosticul de infertilitate este stabilit în momentul în care un cuplu nu reușește să obțină o sarcină după cel puțin 12 luni de contact sexual neprotejat sau după șase luni, dacă partenera are peste 35 de ani, însă numai după efectuarea mai multor investigații specifice.
Cauzele infertilității sunt multiple, însă cel mai adesea aceasta este produsă de o boală care afectează unul dintre parteneri sau pe ambii. Printre cele mai frecvente afecțiuni care duc la infertilitatea feminină se numără fibromul uterin, polipii endometriali, obstrucția tubară (blocarea trompelor uterine din diferite cauze), endometrioza, menopauza precoce sau chiar și unele afecțiuni maligne ale aparatului reproductiv. La acestea se mai adaugă și unii factori de risc, cum ar fi, de exemplu, un stil de viață dezechilibrat, vârsta peste 35 de ani, fumatul ori consumul de alcool sau droguri.
Dacă deseori este necesar doar un tratament hormonal de stimulare ovariană și eliminarea factorilor de risc, există și situații în care tratamentul infertilității necesită efectuarea unor intervenții minim invazive, prin histeroscopie sau laparoscopie. De asemenea, medicul poate recomanda și realizarea unei proceduri de reproducere umană asistată medical: inseminare artificială sau fertilizare in vitro (FIV).
Endometrioza, o afecțiune ginecologică ce se manifestă prin creșterea unui țesut similar endometrului în afara uterului, își găsește adesea rezolvarea prin chirurgie laparoscopică. O astfel de intervenție are ca scop îndepărtarea acelui țesut anormal și, uneori, și a unei părți din organul afectat, astfel încât, ulterior, pacienta să poată obține o sarcină, fie pe cale naturală, fie printr-o metodă de reproducere umană asistată medical. Endometrioza poate fi tratată în prezent și robotic, chirurgia minim invazivă având multiple avantaje: incizii mai mici, complicații reduse, spitalizare de scurtă durată și recuperare rapidă.
Tratamentul prin chirurgie laparoscopică are indicație și pentru înlăturarea fibromului submucos, care se dezvoltă în uter și produce, pe lângă sângerări prelungite în timpul menstruației și dificultăți în a menține o sarcină, și infertilitate. De asemenea, pacientele diagnosticate cu sindromul ovarelor polichistice și la care tratamentul medicamentos nu a dat rezultatele așteptate pot opta, la recomandarea medicului, pentru o intervenție minim invazivă laparoscopică, în urma căruia să se producă din nou ovulația.
Chirurgia minim invazivă poate fi utilizată și în cazul unei obstrucții ale trompelor uterine. Scopul tratamentului chirurgical într-o astfel de problemă, care produce infertilitate, este de a elibera trompele uterine și de a repermite trecerea ovulelor prin acestea.
Pacientele cu probleme de fertilitate au acces la Centrul FIV SANADOR la servicii medicale performante, la standarde internaționale, pentru diagnosticul și tratamentul infertilității, asigurate de medici empatici, cu mare experiență și foarte bine pregătiți. Pentru obținerea celor mai bune rezultate, Centrul FIV SANADOR este dotat cu echipamente medicale moderne, activitatea desfășurându-se în acord cu protocoale și proceduri de ultimă oră.
În cazul în care există indicație pentru tratament chirurgical în vederea rezolvării problemelor de infertilitate, pacientele au acces la Spitalul Clinic SANADOR la intervenții minim invazive, atât laparoscopice, cât și robotice, realizate în condiții de maximă siguranță, de medici cu stagii de pregătire în centre de referință internaționale, cu ajutorul unor aparaturi și tehnologii de ultimă generație.