Sanador este la ora actuală primul centru medical privat care efectuează cu succes transplant hepatic. După prima intervenţie de acest gen, efectuată la începutul anului, cu grefă de la donator viu, recent, s-a realizat şi al doilea transplant hepatic „living related.‘‘
Dr. Dragoş Romanescu, medic primar chirurgie generală şi Doctor în Ştiinţe Medicale, a explicat în detaliu care sunt etapele şi indicaţiile terapeutice ale transplantului de ficat.
Primul transplant hepatic realizat într-un centru privat din România a avut loc la finalul lunii februarie, în cadrul Spitalului Clinic Sanador din Bucureşti. Intervenţia a fost făcută de o echipă complexă de medici, sub îndrumarea Prof. Univ Dr. Irinel Popescu, şef al Centrului de Excelenţă în Boli Hepatice şi a fost coordonată de Conf. Univ. Dr. Vladislav Braşoveanu.
Transplantul hepatic cu donator viu este cea mai amplă intervenţie din chirurgia generală. Aceasta pentru că implică mai multe intervenţii: prelevarea ficatului de la donator, îndepărtarea ficatului bolnav al primitorului şi transplantarea celui sănătos la primitor.
Sanador intenţionează demararea unui program naţional de transplant realizat în privat, pentru a veni în ajutorul pacienţilor care aşteaptă perioade îndelungate intervenţia.
Transplantul hepatic are indicaţii terapeutice în cirozele hepatice care au dus la apariţia cancerului hepatic sau care au apărut ca urmare a infecţiilor cu virus hepatitic B sau C. Alte tipuri de ciroze, boli autoimune şi afecţiuni metabolice au, de asemenea, indicaţie de transplant.
Centru de Excelenţă în Boli Hepatice Sanador asigură efectuarea unor investigaţii amănunţite pre şi post transplant, atât pentru primitor, cât şi pentru donator, a cărui siguranţă primează. Monitorizarea post transplant durează doi ani, în cazul primitorului, şi trei până la şase luni, în cazul donatorului, ambii pacienţi fiind evaluaţi şi monitorizaţi constant.
Echipa, coordonată de Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu, are o experienţă de peste 1000 de operaţii de transplant hepatic, aproximativ 2000 de rezecţii hepatice majore si minore şi peste 3000 de rezecţii pancreatice.
Care sunt etapele acestui vast tratament chirurgical şi cum se desfăşoară ne explică Dr. Dragoş Romanescu în materialul video.