„Nașterea naturală ar trebui să fie prima opțiune. Însă, în ziua de azi, lucrurile s-au schimbat un pic. Există de pildă teama de durere.
Iar aceasta te face cumva să elimini expunerea la un travaliu. Dacă vorbim despre nașterea naturală, vorbim despre necunoscut. Acesta definește din punctul meu de vedere cortegiul de evenimente care i se întâmplă viitoarei mămici.
Termenul pentru nașterea naturală este între 37 și 40 de săptămâni. Și apare deseori întrebarea: doamna doctor, eu când nasc? Este foarte greu de răspuns la această întrebare. Femeia însărcinată poate să vină în cabinet, la consultul prenatal de la 38 de săptămâni, lucrurile par în regulă, nimic nu prevestește travaliul, iar peste două ore, se dă jos de pe masă și i se rup membranele. Nașterea naturală e greu de prevestit și anticipat.
Există condiții obstricale care trebuie îndeplinite pentru ca nașterea să fie naturală sau prin cezariană. În primul rând, mă refer la proporția dintre conținutul uterului, respectiv făt, și bazinul mamei.
Dacă o anumită proporție nu se respectă, poate fi un motiv pentru a propune pacientei o naștere pe cale înaltă, adică prin cezariană. Aceasta se recomandă și dacă avem de-a face cu poziții fetale care nu sunt compatibile cu nașterea pe cale naturală, așa cum este poziția pelviană a fătului. Și poziția tranversală a fătului este complet improprie unui travaliu și unei nașteri pe căi naturale.
Dacă însă avem de-a face cu un bazin obstetrical în limitele normalului, dacă fătul se prezintă cu capul spre naștere, dacă investigațiile ecografice, testul non-stres pe care îl facem în ultimul trimestru arată că fătul este într-o stare bună, putem încuraja gravida, dacă și ea își dorește, să nască pe cale naturală” spune dr. Emel Nuraltay, medic specialist obstetrică-ginecologie, Șef Secție Obstetrică la Spitalul Clinic SANADOR.
Mai multe informații despre nașterea naturală și cezariană puteți afla din interviul video realizat cu medicul ginecolog!