În ultimii ani, evaluarea markerilor tumorali a devenit o procedură tot mai solicitată de către pacienți. Aceasta pentru că markerii tumorali se pot face din sânge și sunt mult mai ușor de făcut față de alte investigații. Iar persoanele sănătoase vor să afle din timp dacă au sau nu anumite boli grave. Cu cât acestea sunt diagnosicate mai repede, cu atât cresc șansele ca bolile să se remită pe termen lung. Însă valorile crescute ale markerilor tumorali ca atare trebuie puse într-un anumit context medical. De asemenea, valorile normale ale markerilor tumorali nu sunt mereu asociate cu lipsa cancerelor.
„Sunt foarte multe cancere cu markeri tumorali normali. Să zicem că există un cancer ovarian și un marker tumoral CA 125 cu valoarea foarte mare, îl operez, iar la trei săptămâni de la operație, s-a normalizat. Pe viitor, în urmărirea oncologică, dacă markerul tumoral crește, ne punem problema dacă este vorba despre o recidivă sau o metastază și căutăm să o descoperim din timp.
Dar există și posibilitatea ca acel cancer de ovar să fie însoțit de valori normale ale markerului tumoral. Nici măcar în stadii avansate de cancer de ovar, cu carcinomatoză peritoneală și cu ascită, nu apar valori crescute ale markerilor la toate cazurile. 25 la sută dintre cazuri sunt cu markeri normali.
În restul de cancere, cam 50 la sută dintre cancere sunt cu markeri crescuți. Restul sunt cu markeri normali. De aceea, se recomandă și alte investigații precum colonoscopia sau colposcopia” ne-a declarat în CSID.RO Live dr. Gabriel Mitulescu, medic primar chirurgie generală, cu competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică, chirurgie hepatică și transplant hepatic, la Spitalul Clinic SANADOR.
Mai multe informații despre markerii tumorali puteți afla din materialul video realizat cu dr. Gabriel Mitulescu în CSID.RO Live.