Nu neglijați tulburările de vorbire, paralizia unui membru sau pierderea senzației pe o parte a corpului. Aceasta pentru că pot anunța un accident vascular ischemic. Acesta reprezintă o urgență medicală și trebuie tratat imediat. Ce soluții există și cum decurge recuperarea am aflat de la dr. Iulia Petre, medic specialist neurologie la Spitalul Clinic SANADOR.
“Accidentul vascular ischemic acut este considerat o urgență în neurologie. Acesta reprezintă o patologie care constă în întreruperea fluxului de sânge la nivel cerebral, prin obstrucția unui vas de sânge.
Prin acest mecanism, avem de-a face cu privarea celulelor neuronale de substanțe nutritive și oxigen, care determină în final moartea acestora.
Accidentul vascular ischemic acut este o urgență neurologică pentru că poate face diferența între viață și moarte. Și cu cât se întârzie mai mult prezentarea la spital pentru investigații și tratament de specialitate, cu atât crește riscul ca pacientul respectiv să rămână cu sechele neurologice grave pe termen lung.
Simptomatologia diferă în funcție de localizarea accidentului vascular cerebral. Dar principalele semne neurologice care trebuie neapărat recunoscute în cazul unui accident vascular cerebral pot fi reținute ușor prin acronimul AVC. A vine de la asimetrie facială. Atunci când rugăm pacientul să zămbească, colțurile gurii sunt îndreptate în direcții opuse. V vine de la vorbire incoerentă sau imposibilitatea de a rosti anumite cuvinte. Iar C vine de la căderea unui membru și constă în instalarea unui deficit motor la nivelul membrelor superioare sau inferioare.
În primul rând, pacientul trebuie să ne precizeze clar debutul simptomatologiei sau trebuie să ni se spună când a fost văzut ultima dată bine pacientul de către aparținători. Ulterior, se iau niște analize de sânge și se fac o anamneză și un examen clinic riguros.
Se fac și examene de imagistică cerebrală pentru a vedea dacă este vorba despre un accident ischemic sau un accident hemoragic. Dacă la investigațiile imagistice s-a exclus un accident hemoragic și pacientul s-a prezentat în primele 4 ore și jumătate de la debutul simptomatologiei, se poate iniția tratamentul de urgență.
În cazul accidentului vascular ischemic, dacă pacientul se prezintă în fereastra terapeutică, tratamentul de elecție este tromboliza intravenoasă care constă în administrarea injectabilă a unei substanțe ce are rolul de a dizolva cheagul de sânge care obstruează vasul de sânge.
Tratamentul se calculează în funcție de greutatea pacientului. Dacă pacientul are contraindicații pentru acest tratament sau a depășit fereastra de 4 ore și jumătate, există trombectomia mecanică care se pretează pacienților la care s-a observat prin imagistică cerebrală că avem de-a face cu obstrucția unui vas mare de sânge” ne-a declarat în interviul video dr. Iulia Petre, medic specialist neurologie la Spitalul Clinic SANADOR.