Anual, cancerul pulmonar afectează peste 2 milioane de oameni la nivel global. Se ştie că fumatul este un factor de risc important pentru cancerul bronhopulmonar: fumătorii au un risc de 20 de ori mai mare de a face cancer pulmonar decât nefumătorii.
Cancerul pulmonar se poate trata cu succes dacă este depistat în stadiu incipient. La ora actuală, 25 la sută dintre cancerele pulmonare se depistează la debut. Chirurgia toracică poate fi soluţia curativă în cancerul pulmonar. De altfel, tumorile pulmonare sunt cele mai frecvente patologii pe care le abordează chirurgia toracică.
Intervenţiile din chirurgia toracică au evoluat spectaculos în ultimii 20 de ani, iar multe dintre tumorile pulmonare pot fi tratate prin abord minim invaziv, prin incizii de câţiva centimetri.
Metodele moderne din chirurgia toracică au multiple avantaje pentru pacienţi: durerile sunt de intensitate mai mică post operator, iar recuperarea este mult mai rapidă.
De asemenea, şi metastazele pulmonare pot fi îndepărtate prin metodele moderne din chirurgia toracică, iar laserul este una dintre tehnologiile destinate tratării metastazelor pulmonare, cele mai frecvente fiind date de cancerele de sân şi cele colorectale.
La ora actuală, astfel de intervenţii complexe pot fi realizate şi de către specialiştii în chirurgie toracică din cadrul Spitalului Sanador, iar experienţa medicilor şi tehnologia contribuie la reuşita tratamentelor.
Dr. Mihaela Codreşi, medic primar chirurgie toracică în cadrul Sanador, descrie pe larg în interviul video performanţele actuale ale chirurgiei toracice.