Principalele posibilități de intervenție sunt chirurgia deschisă și chirurgia minim invazivă. Intervențiile minim invazive au deja un istoric de 30 de ani, prima operație laparoscopică pentru cancerul de rect având loc în 1990.
Cu toate acestea, până în 2010, procedurile minim invazive nu au depășit 30% din totalul intervențiilor pentru cancerul de rect.
A fost nevoie de acumularea unei experiențe suficiente și de organizarea mai multor studii clinice, pentru a putea observa beneficiile intervențiilor minim invazive în cancerul de rect.
Regulile jocului s-au schimbat aproape radical odată cu progresul tehnologic: chirurgia robotică a realizat un mare pas înainte prin sistemul da Vinci Xi.
Acesta oferă chirurgului o libertate de mișcare superioară mâinii umane, precum și o vedere tridimensională mult mărită, de înaltă definiție, a câmpului operator.
Intră în acest articol semnat de Dr. Bogdan Marțian, medic primar Chirurgie generală, șeful Secției Chirurgie Generală din Spitalul Clinic Sanador, ca să vezi care sunt concluziile studiilor și ale cercetărilor efectuate până acum, dar și pentru a vedea răspunsul medicului la întrebarea din titlu.