La SANADOR, herniile abdominale beneficiază de tratament chirurgical minim invaziv, de ultimă generație

  • Publicat:
  • Actualizat:
La SANADOR, herniile abdominale beneficiază de tratament chirurgical minim invaziv, de ultimă generație
Sursa foto: SANADOR

Herniile abdominale sunt reprezentate de exteriorizarea subcutanată a unui organ intraabdominal, printr-un punct slab preexistent al peretelui abdominal.

La nivel abdominal pot apărea hernii ombilicale, hernii epigastrice, hernii inghinale sau hernii femurale. Pe lângă herniile abdominale prin punctele slabe ale abdomenului, se pot produce și hernii prin puncte slabe postincizionale (după o intervenție chirurgicală) și astfel de hernii se numesc eventrații post-operatorii.

Tratamentul definitiv al unei hernii, indiferent de localizare, presupune o intervenție chirurgicală, hernia fiind o afecțiune care nu regresează spontan, ci doar evoluează în timp, putând provoca diferite complicații, precum ocluzia intestinală, ce are caracter de urgență chirurgicală majoră.

Având în vedere potențialele complicații amenințătoare de viață (precum ocluzii intestinale, perforații sau necroze ale organelor herniate), singurul tratament în vederea vindecării este cel chirurgical.

Tipuri de intervenții chirurgicale pentru tratamentul herniilor abdominale

Intervenția chirurgicală se poate realiza prin chirurgie deschisă sau minim invaziv, în funcție de caz, de metodele disponibile și de indicațiile operatorii. Cura chirurgicală se realizează prin montarea unei plase chirurgicale speciale, cu rolul de a restabili structura peretelui abdominal.

Astfel de proteze sunt bine tolerate de organism, acestea fiind integrate complet în decurs de câteva săptămâni. Plasele chirurgicale asigură repararea herniei fără tensiune, vindecare rapidă și reluarea precoce a activităților zilnice.

Inițial, în procedeele chirurgicale clasice, plasele se montau prin incizii largi, însă odată cu evoluția tehnologiei medico-chirurgicale, chirurgia minim invazivă a luat amploare în tratamentul unor astfel de defecte parietale.

Chirurgia robotică – tratament chirurgical de ultimă generație pentru herniile abdominale

Cea mai avansată tehnică, care se adresează în special herniilor dificile, este reprezentată de chirurgia minim invazivă robotică, prin intermediul tehnologiei Davinci Xi.

Cu ajutorul sistemului DaVinci Xi și a celei mai experimentate echipe medicale, Spitalul Clinic SANADOR oferă o gamă extinsă de intervenții chirurgicale minim invazive din sfera chirurgiei generale, iar în cazul herniilor abdominale abordul robotic este de primă intenție.

Robotul chirurgical da Vinci Xi este o mașinărie complexă care include cele mai avansate tehnologii medicale și informatice disponibile în lume, la momentul actual. Prin intermediul robotului, chirurgul poate manevra instrumentele chirurgicale și camera video, printr-un sistem de brațe articulate.

Astfel, robotul asistă chirurgul, indicațiile acestuia fiind transpuse în timp real în mișcări de finețe și precizie uimitoare, prin patru brațe multiarticulate, comandate de la o consolă aflată în imediata apropiere. Brațele robotului imprimă mișcările chirurgului, asupra unui set avansat de instrumente, de asemenea multiarticulate, care au 7 grade de libertate, ceea ce le conferă o mobilitate și o precizie net superioare mâinii umane.

Abordul robotic, datorită avantajelor tehnologice (imagine 3D HD, instrumente articulate și precizie sporită), permite o acuratețe superioară și siguranța menajării structurilor nervoase, cu prognostic operator mai bun, explică Dr. Bogdan Marțian, șeful departamentului de chirurgie generală din Spitalul Clinic SANADOR.

Coroborat cu folosirea plasei chirurgicale, care reduce aproape în totalitate tensiunea rezultată după închiderea defectului parietal, chirurgia robotică permite reluarea precoce a activităților fizice obișnuite.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult