La ora actuală, operația de bypass gastric este una dintre opțiunile din chirurgia bariatrică destinate tratării obezității. Obezitatea reprezintă o adevărată epidemie a acestor vremuri. Numărul persoanelor cu obezitate l-a depășit în multe zone ale lumii pe cel al persoanelor care suferă de malnutriție.
Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, 1, 9 miliarde de persoane erau supraponderale în 2016. Numărul celor cu obezitate depășește 650 de milioane. Dintre acestea, peste 38 de milioane sunt copii cu vârsta sub 5 ani. Anual, peste 4 milioane de persoane își pierd viața din cauza obezității care reprezintă acumularea excesivă de țesut gras în corp.
Se consideră că o persoană are o greutate normală dacă are un indice de masă corporală cuprins între 18, 5 și 24,9. Iar o persoană are exces ponderal dacă are un indice de masă corporală mai mare de 25. Dacă acesta depășește 30, persoana respectivă este considerată obeză. Indicele de masă corporală se calculează după o formulă clasică. El se obține împărțind greutatea corporală exprimată în kilograme la înălțimea la pătrat, exprimată în metri.
La multe persoane cu obezitate, programele de dietă și sport nu dau rezultate, din diverse motive. Pentru acestea, medicina a pus la punct chirurgia bariatrică, care presupune mai multe tipuri de intervenții chirurgicale. Una dintre acestea este operația de bypass gastric.
Unul dintre medicii români de top care practică operația de bypass gastric este Florin Turcu, medic primar chirurgie generală, cu competență în chirurgia laparoscopică, în cadrul Spitalului Clinic Sanador. În cadrul interviului video pe care ni l-a acordat, dr. Florin Turcu a explicat indicațiile pentru operația de bypass gastric, recomandările post chirurgicale, dar și avantajele intervenției.