Cunoscut în special pentru proprietățile sale de regenerare a părului, uleiul de ricin este un real ajutor pentru numeroase probleme ce nu își găsesc rezolvarea decât prin această cale naturală. Află ce beneficii are uleiul de ricin pentru sănătate și frumusețe.
Uleiul de ricin grăbește cicatrizarea rănilor. Puneți un tampon de vată sau tifon îmbibat în acest ulei și lăsați-l pe rană peste zi.
Constipația este o afecțiune de care suferă în special femeile. Alimentația necorespunzătoare, viața sedentară, stresul sunt doar câteva dintre cauzele instalării constipației. Este indicat ca în astfel de situații să faceți o cură cu ulei de ricin.
Uleiul de ricin poate vindeca negii de pe corp, atât de inestetici. În acest scop, trebuie masată cu ulei de ricin porțiunea de piele de două ori pe zi, câte un sfert de oră.
Se masează zilnic zona afectată de pete, timp de 15 minute, până la obținerea colorației normale. Acest tratament oferă rezultate în câteva săptămâni, în cele mai multe cazuri.
Dacă aveți unghii care se exfoliază sau se rup ușor, este indicat tratamentul cu ulei de ricin. Seara se dă jos de pe unghii lacul și se aplică ulei de ricin ușor încălzit pe unghii.
Se stă minimum o oră cu uleiul pe unghii și se masează încontinuu. Tratamentul ar trebui urmat minimum două luni pentru rezultate optime.
Pentru femeile care își doresc gene mai lungi, salvarea este tot tratamentul cu ulei de ricin. Se aplică pe gene în fiecare seară înainte de culcare, iar a doua zi de dimineață se spală cu grijă fața.
Puteți folosi o periuță de la o mascara mai veche pentru a aplica uleiul pe gene, urmând ca după aproximativ o lună să remarcați rezultatele uimitoare.
Dacă aveți probleme cu sprâncenele și vi se pare că acestea sunt cam răzlețe, răspunsul este tot uleiul de ricin. Acesta poate fi aplicat în fiecare seară, utilizând un bețișor igienic sau o pensulă/ perie de machiaj.
În maximum o lună, sprâncenele vor fi netede și egale, uleiul de ricin favorizând creșterea firelor de păr și egalizând forma sprâncenelor tale.
Pentru cei care au probleme cu căderea părului sau vor ca podoaba capilară să crească mai repede, uleiul de ricin este o soluție la îndemână.
Tratamentul cu ulei de ricin pentru păr presupune masarea pielii capului cu acest ulei din abundență înainte de culcare, timp de trei zile pe săptămână. Dimineața, după terapia cu ulei de ricin, vă puteți spăla părul în mod normal.
Uleiul de ricin se mai folosește împreună cu uleiul de jojoba pentru a curăța porii și a îndepărta punctele negre. Cele două tipuri de ulei se amestecă în proporții diferite, în funcție de tipul de piele.
Pentru ten normal se face un amestec din 1⁄4 ulei de ricin și 3⁄4 ulei de jojoba, iar pentru ten gras, 1⁄3 ulei de ricin și 2⁄3 ulei de jojoba.
Amestecă ulei de ricin cu puțin ulei de cocos și masează zona de sub ochi cu acest produs, până se absoarbe în piele. Tratamentul se aplică zilnic și înlătură complet semnele oboselii de pe chipul tău.
Pentru pielea întărită de pe coate, spre exemplu, este bine să se ungă porțiunea de piele cu ulei de ricin. Apoi se aplică o bucată de bumbac pe pielea înmuiată cu ulei de ricin și se ține cel puțin o oră. Se repetă tratamentul în fiecare seară.
Pentru bătături sau pielea întărită de pe tălpi, este bine să se ungă talpa, în special zonele afectate, cu ulei de ricin și apoi să încălțăm niște șosete de bumbac, pe care să le ținem în picioare cel puțin 2-3 ore. Se repetă de asemenea tratamentul în fiecare seară.