Anosmia (lipsa mirosului) şi ageuzia (pierderea gustului) sunt două simptome frecvent asociate infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, însă aceste manifestări nu par a fi de origine mucosală, arată un nou studiu publicat în jurnalul american Otolaryngology. Potrivit acestei cercetări recente realizată de medici din Iran, anosmia indusă de infecţia cu noul tip de coronavirus ar putea fi de origine nervoasă.
Studiul a constat în evaluarea a 49 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, în perioada aprilie-mai 2020, dintre care majoritatea (91,8%) prezentau alterarea bruscă a simţului olfactiv, iar 85,7% prezentau anosmie completă.
De asemenea, peste 70% dintre pacienţi prezentau afectare simultană a simţului gustativ.
Cercetarea a luat în considerare factori precum istoricul medical, fumatul, consumul de alcool sau de droguri, iar observaţiile savanţilor au fost că singura patologie frecvent asociată în cazul acestor pacienţi era diabetul zaharat.
În urma tomografiei computerizate, cercetătorii au observat nu există modificări ale mucoasei la nivelul sinusurilor paranazale şi etmoidale, concluzionând astfel că mecanismul anosmiei este mai degrabă de origine nervoasă şi că utilizarea topică a steroizilor ar putea fi inutilă.
Cu toate acestea, având în vedere eşantionul redus al pacienţilor, nu poate fi afirmată cu tărie o concluzie de acest tip, fiind necesare studii suplimentare în acest sens.