Gulia (Brassica oleracea)

Descriere gulie

Gulia este oplantă originară din Bazinul Mării Mediterane, unde creşte ca floră spontană. În România ea este întâlnită în culturi intense sau în sere.

Planta este legumicolă, are frunze mari, dinţate şi tulpina îngroşată, sfenoidală, comestibilă, deşi deseori este confundată ca fiind rădacină, gulia creşte de fapt la suprafaţă.

În fitoterapie sunt utilizate tulpina îngroşată şi frunzele.

Compoziţie gulie

Principalii compuşi care se regăsesc în gulie sunt:  vitamine A,B1, B2, B3, B6, B9, C, săruri minerale şi oligoelemente de calciu, potasiu, magneziu, zinc, mangan, fibre , celuloză, zaharuri.

Acţiune gulie

Principalele proprietăţi ale gulei sunt: revitalizant, diuretic, dizolvant uric, antiscorbutic, racoritor, pectoral şi emolient.

Gulia – indicaţii terapeutice

Consumul de gulii este recomandat în curele de slăbire, în diabet zaharat, HTA, previne cancerul, în colitele de putrefacţie, în bronşite, infecţii virale, tuse sau angine, laringite sau alte forme de catar ale căilor respiratorii.

Sub formă de decoct de frunză şi gulie sau sirop de gulie este utilzat în afecţiunile pulmonare, angină, bronşite, cistite, enterite, gută, guturai, obezitate, oboseală generală, tuse.

Gulia consumată proaspătă sau gargara cu apa în care a fost fiartă ajută la tratarea abceselor, acneei, degerăturilor, eczemelor, furunculelor.
Este utilizată ca atare, în salate de crudităţi, sau în diferite produse culinare.

Gulia – precauţii şi contraindicaţii

Guliile nu sunt recomandate în caz de litiaza biliară sau renală.  Aceeaşi contraindicaţie este valabilă pentru cei cu afecţiuni tiroidiene.