Iarba mare (Inula helenium)

Descriere

Iarba-mare este una dintre plantele cu flori galbene mari, frecvent întâlnitã în zona de munte şi de deal. Este o plantã ierboasã rezistentã, destul de înaltã, care creşte mai ales în locurile umede de pe lângã malul apelor. Are o rãdãcinã îngroşatã cu nişte cicatrici de formã inelatã, din care se desprind ramificaţii lungi, dar mai subţiri.

Iarba-mare înfloreşte din luna iunie şi pânã târziu în luna septembrie. Florile au un diametru uneori mai mare de 5 cm, iar culoarea lor galben-intens le face uşor vizibile chiar de la distanţã.

în scop terapeutic se folosesc rădăcinile recoltate în lunile septembrie şi octombrie, emanând un miros camforat, parfumat în momentul ruperii.

Compoziţie

Substanţa masiv reprezentatã în rãdãcini este inulina care, deşi este un compus polizaharidic, asemenea zahãrului, nu duce la creşterea glicemiei.

Rãdãcinile conţin şi un ulei volatil în cantitate de 1-3%, depunerea acestuia la rece în stare solidã formeazã aşa-numitul camfor de inula sau heleninã, un amestec de diversese scviterpene (alantolactonã şi compuşi similari). În plus, s-au evidenţiat substanţe de naturã terpenicã, fitoncide (substanţe  antibiotice sintetizate de plante), fridelinã, damaradeniol, stigmasterol şi altele.

Frunzele conţin un principiu amar, vitamina C şi sãruri minerale, iar florile conţin în principal heleninã.

Acţiune

Prin principiile conţinute, preparatele din rãdãcinã de iarbã-mare au efect expectorant, spasmolitic, coleretic, colagog şi diuretic precum şi o acţiune generalã tonicã. Fitoncidele conferă remediilor din iarbã-mare proprietãţi antihelmintice, bacteriostatice şi antivirale. Remarcabil este efectul menţionat de tratatele de specialitate asupra bacilului tuberculozei. Potrivit unor studii de laborator, sescviterpenele par sã aibã proprietãţi inhibitoare asupra celulelor tumorale.

Indicaţii terapeutice

Iarba-mare este recomandatã în infecţiile cãilor respiratorii care se manifestã cu tuse, atât pentru calmarea acesteia, cât şi pentru fluidificarea secreţiilor bronşice, cum ar fi bronşitele şi traheitele.
De asemenea, ca antihelmintic îşi poate gãsi utilitatea în tratarea unor infestaţii cu viermi intestinali (oxiuri, ascarizi). Iarba-mare este utilã în afecţiunile hepato-biliare cum ar fi dischinezia biliarã.

Administrare:

Decoctul simplu se preparã din 2 linguri de rãdãcinã mãrunţitã, la 1 canã cu apã şi se consumã 1-2 cãni pe zi. Decoctul concentrat se preparã din 4 linguri de materie rãdãcinoasã uscatã, la 1 canã cu apã şi se administreazã câte 3-4 linguri pe zi.

Ca expectorant şi antitusiv se obişnuieşte sã se prepare ceaiuri combinate în a cãror compoziţie intrã şi alte specii cum ar fi podbalul, salvia, nalba etc.

Precauţii şi contraindicaţii

La pacienţii cu potenţial alergic pot sã aparã reacţii alergice la aplicarea externã a unor preparate din rãdãcinã de iarbã-
mare, ceea ce impune administrarea cu prudenţã a remediilor la aceşti pacienţi, respectiv întreruperea imediatã a tratamentului în cazul apariţiei reacţiilor nedorite.

Pentru evitarea posibilelor efecte adverse asupra sistemului nervos, este necesar consultul unui specialist sau evitarea consumului de cantităţi mari din această plantă.

Nu se recomandã în timpul sarcinii şi a perioadei de lactaţie.

În cosmetică

În tradiţia popularã din trecut, planta avea mare cãutare printre fete, care o foloseau pentru prepararea unei ape folosite la spãlarea pãrului.