Ceai de ANASON

Denumire științifică: Pimpinella anisum
Producător: DaciaPlant

Anasonul face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă aromatică, erbacee, anuală, heliofilă, care preferă clima caldă. Cultivat din timpuri îndepărtate în Asia Mică, a fost răspândit ulterior atât în Europa cât şi pe alte continente. Planta are frunze puţine şi rare, florile mici şi de culoare albă fiind dispuse sub formă de umbrelă. Fructele sunt mici şi verzi, putând fi culese de la sfârşitul lunii august până la sfârşitul lunii septembrie. Se mai numeşte anason românesc, anis, anos, bădean, chimion de grădină, hanos, molotru, oniş, secărea.

Actiuni:

Tonic digestiv, antispastic, diuretic, aperitiv, vermifug, emenagog (declanşează ciclul menstrual), galactogog, stimulează secreţiile glandulare (salivare, gastrice, intestinale, biliare, mamare), estrogenic, acţioneaza asupra lobului anterior al hipofizei, carminativ, eupeptic; în doze mici este expectorant, iar în doze mari este antiseptic, stopând procesele fermentative de la nivelul intestinului gros.

Contribuie la:

– funcţionarea normală a sistemului digestiv prin:
      – reducerea spasmelor şi a balonării care apar la nivelul intestinului (la copii şi adulţi)
      – îmbunătăţirea digestiei şi creşterea poftei de mâncare
      – normalizarea secreţiilor digestive: gastrice, pancreatice, intestinale şi biliare

– normalizarea secreţiei de lapte la lăuze

– menţinerea sănătăţii arborelui bronşic.

Indicatii:

Se utilizează ca adjuvant în: colici intestinale, balonare, colici abdominale la sugari, anorexie (lipsa poftei de mâncare), insuficienţă pancreatică, indigestii, pentru mărirea secreţiei de lapte la lăuze, dismenoree, dureri menstruale, bronşite, tuse spastică, astm, gripă, astenie, vomă psihogenă, viermi intestinali.

Precautii:

Se utilizează cu prudenţă la pacienţii cu teren alergic.

Fructele vechi (peste 3 ani) sau depozitate în condiţii improprii (umezeala) nu se folosesc deoarece devin toxice.
Infuzia se prepară în fiecare zi, nu se păstrează de pe o zi pe alta.

Contraindicatii:

Sarcină, tumori benigne sau maligne, mamare sau genitale, ulcer gastric şi duodenal, colită, alergie la anason.

Forma de prezentare: 50 g

Administrare:

INTERN:

pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.

infuzie – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 de min. înainte de mese.

Ingrediente:

Anason (Pimpinella anisum) – fructe.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”