Anason (Pimpinella anisum)

Descriere

Plantă extrem de aromată, anasonul este originar din Orientul Apropiat şi era cultivat în Egiptul Antic. Florile de culoare alb-gălbui de pe tulpinile verticale dau ulterior nastere fructelor cenuşii aromate (pe care le stim ca seminţe de chimen dulce) care au un gust usor dulce.

Anasonul este o plantã cultivatã, înruditã cu pãtrunjelul, cu tulpinã ramificatã, care creşte pânã la o jumãtate de metru. Frunzele de la bazã sunt ovale, cu margini zimţate, iar cele din partea superioarã a tulpinii se divizeazã în fâşii înguste. Înfloreşte în lunile iunie-august.

De la anason se folosesc în scop medicinal fructele – popular considerate şi numite seminţe. Acestea au dimensiunea de 3-5 mm, o formã aproximativ ovoidalã, mai subţire la unul din poli, au un miros caracteristic, plãcut, aromat. Se recolteazã în lunile august-septembrie. Fructele sunt folosite şi în industria alimentarã ca aromatizant.

Anason – Compoziţie

Fructele conţin numeroase substanţe şi un ulei volatil, care este reprezentat de o cantitate mare de anetol, dar şi anisaldehidã,acid anisic, eugenol. Pe lângã uleiul volatil, fructele de anason mai conţin şi alte substanţe grase, proteice, glucidice, mucilagii, dianetol, cumarine, tocoferol, acizi polifenolcarboxilici. În literaturã sunt amintite unele substanţe cu efect estrogenic.

Seminţele au pânã la 6% ulei esenţial, iar acesta conţine până la 90% anetol (un compus organic folosit frecvent ca aromă naturală si component principal al uleiului eteric extras din plante), care îi conferă plantei aroma tipică. Alţi compuşi care se regăsesc in compoziţia seminţelor: cumarinele, flavonoidele şi sterolii.

Anason – Acţiune

Preparatele medicinale din anason au proprietãţi stomahice, carminative, eupeptice, antispastice. Substanţele active din anason stimuleazã secreţiile glandelor salivare, gastrice şi intestinale, biliare şi mamare. Acţiunea asupra cãilor respiratorii se concretizeazã în efectul expectorant, de calmare a tusei.

Anason – Indicaţii terapeutice

Anasonul, ca plantã medicinalã, este utilizat frecvent în colicile abdominale, inclusiv la copii, în combaterea meteorismului, în anorexie, pentru stimularea digestiei, pentru stimularea secreţiei lactate, dureri menstruale, îndepărtarea păduchilor scalpului, scabie, impotenţă, travaliu, în infecţii respiratorii, traheite, bronşite, mai ales în faza uscatã a tusei.

Administrare:

Infuzia se preparã din jumătate de linguriţã de fructe zdrobite, la 1 canã cu apã clocotitã. Se lasã la infuzat 10-20 de minute, dupã care se strecoarã. Se beau cel mult 3 cãni pe zi. Pentru stimularea pofteide mâncare se bea cu o jumãtate de orã înainte de mesele principale.

Pentru calmarea colicilor la sugari se preparã o infuzie mai slabã din 6-8 fructe la 100 ml de apã. Dupã rãcire şi strecurare, se dau 3-6 linguriţe, în funcţie de vârstã. La copiii peste 5-6 ani, dozele sunt asemãnãtoare cu ale adulţilor.

Pentru stimularea secreţiei lactate la mamele care alãpteazã se poate folosi o infuzie preparatã din anason în amestec cu chimen sau fenicul. Ceaiurile nu se pãstreazã mai mult de o zi, iar administrarea îndelungatã nu este de dorit.

Uleiul volatil se poate administra în dozã de 2-3 picãturi. Fructele de anason intrã şi în compoziþia siropului expectorant.

Anason – Precauţii şi contraindicaţii

Nu este indicat în gastrite, ulcer gastric şi duodenal, enterocolite acute şi cronice. În doze prea mari, uleiul volatil poate sã ducã la apariţia unor manifestãri toxice iniţial concretizate prin stare de excitaţie apoi fenomene de paralizie muscularã, tremor, stare de euforie sau somnolenţã.

Nu este recomandabil în sarcină şi alăptare sau luat impreună cu suplimente cu fier.

Poate produce sensibilizare la soare, deci se recomanda evitarea lui pe timpul expunerii la soare.

Anasonul trebuie administrat cu grijã la copiii mici, numai în dozele arãtate, sub formã de infuzii slabe şi nu este recomandat la cei care suferã de gastritã sau boalã ulceroasã.