Castanul comestibil (Castanea sativa)

Denumire științifică: Castanea sativa
Denumire populară: Castan
Castanul comestibil (Castanea sativa)

Descriere

Castanul comestibil este originar din sudul Europei şi Asia Mica. În Romania este cultivat în livezi specializate (mai ales în judetul Maramureş) sau pe marginea drumurilor. Este un arbore ce poate atinge înălţimi de 20-35 m, cu trunchiul gros, ce poate atinge chiar şi 2 m diametru.

Frunzele sale sunt lungi, lanceolate şi adânc crestate. Florile sale sunt monosexuate, dispuse pe niveluri diferite – cele masculine în partea superioară, iar cele feminine în partea inferioară a arborelui.

Castanul comestibil înfloreşte la începutul lui iulie. Toamna se formează între 3 şi 7 fructe independente- castanele – protejate de o manta ţepoasă, ce se coc în octombrie.

Mantaua se deschide progresiv şi astfel sunt expuse fructele, care au o plăcut[ culoare maroniu-castanie şi care sunt comestibile.

În fitoterapie este utilizat fructul.

Castane – Compoziţie

Compoziţia castanelor este asemănătoare cu cea a grâului, în trecut  fiind folosite deseori la prelucrarea pâinii. De asemenea, castanele sunt bogate în săruri de potasiu, calciu, magneziu, fier, mangan, zinc, fosfor, vitamine C, B1, B2, A, putine proteine, amidon, zaharuri, acizi graşi, derivaţi flavonoidici, antioxidanţi naturali, amidon, antociani, cumarine.
Funzele de castan conţin cumarine, saponozide şi tanin catehic.

Castane – Acţiune

Castanele au efect antiseptic, antianemic, energetic, remineralizant, tonic nervos şi muscular.

Castane – Indicaţii terapeutice

Consumul de castane este recomandat în afectiuni coronariene, afecţiuni venoase sau arteriale, astenie fizică şi psihică, anemie, convalescenţă, creştere, decalcifiere, depresie, flebite, hemoroizi, osteoporoză, stomatită, tromboflebită, varice.

Castanele se consumă coapte, fierte, prăjite combinate cu unele legume. Deosebit de gustos este piureul de castane cu fructe proaspete de pădure: fragi, zmeură şi fructe orientale: banană, ananas.

Pentru uz extern, sunt recomandate soluţiile, tincturile şi unguentele.

Castane – Contraindicaţii

Consumul castanelor sub orice formă este contraindicat obezilor şi bolnavilor de diabet.

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”