Măceş (Rosa canina)

Denumire științifică: Rosa canina
Denumire populară: Măceş, Trandafir Sălbatic, Ciucuri De Mărăcine, Scoruş Nemţesc
Măceş (Rosa canina)

Descriere

Rãspândit prin câmpii, pe dealuri şi la munte, mãceşul este unul dintre cei mai cunoscuţi arbuşti medicinali de pe la noi. Creşte înalt, de 1-3 m, acoperit cu ghimpi, cu tulpini alungite, grupate în tufã. Trandafirul sãlbatic are flori roz sau albe, mari, care cresc fie solitare, fie grupate câte douã sau trei.

Măceşele se culeg din iunie până în septembrie, apoi se usucă şi se zdrobesc sau se macină pulbere.

Măceşele zdrobite sau măcinate se folosesc la prepararea infuziilor, decocturilor, tincturilor sau a extractelor uscate.

Măceşe – Compoziţie

Principalul element valoros al mãceşelor este acidul ascorbic,adicã vitamina C. Mãceşele mai conţin – dupã cum trãdeazã şi culoarea lor roşie – cantitãţi importante de carotenoizi, precursori ai vitaminei A. Lista vitaminelor conţinute în mãceşe continuã cu vitaminele B1, B2, PP şi K. Paleta de ingrediente bioactive din mãceşe este completatã de substanţe glucidice, pectine, taninuri, acizi organici, terpenoide, glicozide ale beta-sitosterolului şi altele.

Măceşe – Acţiune

Datoritã conţinutului mare de vitamine, mãceşul este un excelent vitaminizant natural. Vitamina C condiţioneazã buna funcţionare a tuturor celulelor, ea jucând un rol esenţial în procesele metabolice fundamentale, şi anume în reacţiile de oxido-reducere şi în respiraţia celularã.

De asemenea, mãceşele cresc rezistenţa capilarelor sanguine, care devin astfel mai puþin fragile. În plus, unii autori îi menţioneazã proprietãţile astringente, antidiareice, diuretice, precum şi faptul cã stimuleazã pofta de mâncare şi digestia.

Măceşe – Indicaţii terapeutice

Preparatele farmaceutice sau alimentare din mãceşe sunt indicate în prevenirea şi tratarea rãcelilor, a gripei, la bolnavii cu hipovi-taminozã, precum şi la cei aflaţi în convalescenţã, ca tonic şi stimulent general. Unii autori le recomandã şi în afecţiunile vasculare pentru menţinerea elasticitãţii capilarelor sanguine.

Administrare:

În tratamentul răcelilor, gripei, al oboselii generalizate:

Infuzie: Puneţi 2-2,5 g de fructe la o cană de apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze timp de 10 minute, apoi strecuraţi. Beţi 3-4 câni pe zi.

Tinctură: Puneţi 30 de picături într-un pahar cu apă. Luaţi de 3 ori pe zi, înainte de mese.

În tratamentul diareei:

Decoct: Puneţi 30-50 g de fructe măcinate la 1 I de apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze 15 minute şi strecuraţi. Beţi decoctul regulat, mai ales la micul dejun.

Măceşe – Precauţii şi contraindicaţii

Preparatele pe bază de măceşe nu sunt recomandate în sarcină şi alăptare.

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”