Mentă (Mentha piperita)

Descriere

Menta este o plantã ierboasã care creşte în culturi. În popor i se mai spune şi izmã de grãdinã, sau izmã bunã. În scopuri medicinale, de la mentã se folosesc frunzele şi partea aerianã în totalitate. Atunci când este zdrobitã planta degajã un miros aromatic, caracteristic, având un gust înţepãtor, rãcoritor.

Proaspete sau uscate, frunzele se folosesc la infuzii. Uleiul esenţial se aplică extern.

Menta – Compoziţie

Frunzele de mentã conţin o cantitate mare de uleiuri volatile, substanţe polifenolice, taninuri, flavonoizi şi principii amare. Uleiul volatil din mentã este compus din mentol, mentonã, mentofuran, carvacrol, timol. Datoritã conţinutului sãu în uleiuri volatile este mult folosit nu doar ca medicament, ci şi ca aromatizant în industria cosmeticã şi alimentarã.

Menta – Acţiune

Mentolul produce o uşoarã anestezie a mucoasei gastrice, motiv pentru care preparatele din mentã au acţiune antiemeticã. Menta stimuleazã secreţia şi eliminarea bilei datoritã prezenţei compuşilor flavonoizi. Menta mai are proprietãţi antifermentative, dezinfectante – datorate în principal taninurilor – precum şi proprietãţi spasmolitice. Mentolul aplicat local are efect antiseptic, analgezic şi decongestionant al cãilor respiratorii. Existã unele studii care aratã cã mentoluldin mentã are proprietãţi anticancerigene.

Menta – Indicaţii terapeutice

Preparatele fitoterapeutice din mentã sunt utile în boala diareicã, bolile vezicii biliare, pentru combaterea greţurilor sau colicilori nclusiv în cazul colonului iritabil. Mentolul în soluþie diluatã poate fi administrat ca antiseptic, analgezic şi decongenstionant în afecţiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi cãilor respiratorii.

Extern, uleiul esenţial ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de insecte. În inhalaţii, este util în tratarea răcelilor şi a gripei. Poate fi folosit şi ca apă de gură pentru tratarea infecţiilor orale.

De asemenea, se pare că vindecă durerile de cap. În scop comercial, principala utilizare a mentei este aromarea gumei de mestecat.

Administrare:

În tratamentul aerofagiei, digestiei leneşe, eructaţiei persistente, flatulenţei şi al problemelor secreţiei biliare

Infuzie: Puneţi 1 lingură mică de frunze uscate la 150 ml de apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze timp de 10-15 minute. Strecuraţi. Beţi câte o cană după fiecare masă principală. Pentru un efect tonic: beţi câte 2 câni după mese. Pentru efect sedativ: beţi 1 cană seara.

În tratamentul răcelilor, infecţiilor din sfera orală:

Inhalaţii,  apă de gură: Puneţi o mână de frunze într-un castron cu apă fierbinte. Inhalaţi aburul sau răciţi preparatul şi folosiţi-l ca apă de gură.

În tratamentul afecţiunilor pielii:

Uleiul esenţial: Diluaţi 3 picături de ulei esenţial în 10 ml de ulei excipient.  Aplicaţi pe zona afectată.

Menta – Precauţii şi contraindicaţii

Utilizarea frunzelor, proaspete sau uscate, nu prezintă nici un risc. Totuşi, uleiul esenţial trebuie administrat intern doar sub supraveghere medicală.

Uleiul esenţial este contraindicat copiilor mici.

Uleiul esenţial poate exacerba problemele de reflux gastric.

Uleiul de mentã şi preparatele de uz extern derivate din acestanu se aplicã în zona ochilor, deoarece pot duce la fenomene iritativeale mucoasei oculare. Uleiul volatil de mentã se va folosi cu prudenţã, deoarece supradozarea poate duce la apariţia unor fenomene nedorite ca greaţã, vãrsãturi sau alte fenomene toxice.

Ceaiul de mentã nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sauduodenal. Ceaiul de mentã nu se va folosi permanent sau pe perioade îndelungate, deoarece produce obişnuinţã.

Nu se recomandă în sarcină şi alăptare.