Măslinul este un arbore cu frunze persistente, groase, în formă de suliţă, de culoare verde-deschisă (pe partea superioară) şi albă-argintie (pe partea inferioară), cultivat pe scară largă în regiunile mediteraneene, în principal pentru fructele acestuia (măslinele), dar şi pentru lemn.
Trunchiul măslinului este răsucit, prezintă multe scobituri şi poate atinge o înălţime de 10 m. Florile albe cresc în mănunchiuri mici şi ascuţite, iar fructele ovale, măslinele, sunt verzi la început, devin negre după ce se coc şi prezintă un sâmbure dur la interior.
Frunzele mature se culeg în aprilie şi martie, înainte să apară mugurii de flori, iar apoi sunt uscate şi măcinate pentru utilizarea în infuzii, extracte şi tincturi sau combinate cu alte plante în preparate antihipertensive.
Măslinele sunt culese în noiembrie şi decembrie iar apoi sunt presate la rece pentru obţinerea renumitului ulei de măsline.
Părti utilizate: frunzele, fructele şi scoarţa.
Măslinul conţine săruri minerale (potasiu, calciu, fier, fosfor, cupru, mangan, magneziu , protide, vitamine A, B1, B2, C, E, acizi graşi nesaturaţi sau monosaturaţi, fibre (100 gr. măsline echivalează cu 240Kcal. )
Fructele şi frunzele de măslin conţin secoiridoizi, mai ales oleuropeină, compus activ ce scade tensiunea arterială, şi pot fi folosite în tratarea diverselor afecţiuni, dar cea mai mare importanţă o are uleiul extras din măsline prin presare la rece.
Uleiul de măsline conţine vitamine A, E, acizi graşi monosaturaţi ( 77%), polinesaturaţi, nu conţine colesterol, sare şi gluten.
Specialiştii au descoperit că acizii graşi nesaturaţi din uleiul de măsline sunt similari cu cei din laptele matern (aşa se explică faptul că este foarte bine tolerat de către organism ).
Preparatele pe bază de ulei de măsline au rol nutritiv, efect colagog, stimulează funcţiile hepatice, decongestionant hepatic,laxativ, helmintic, vermifug, antianemic, antiinfecţios, antiinflamator, cicatrizant, scade colesterolul, creşte rezistenţa vaselor sanguine şi a pereţilor arteriali, îmbunătăţeşte circulaţia cerebrală, reglează valorile tensionale, stimulează imunitatea, antianemic, antirahitic, efect antioxidant prin conţinutul în vitamina A,C,E (aceasta din urmă acţionând şi asupra aparatului genital, fiind numită şi vitamina fertilităţii).
Uleiul de măsline, prin conţinutul de vitamina E şi provitamina A, protejează pielea de razele dăunatoare ale soarelui şi arsuri, contribuie la dezvoltarea oaselor în special la copii şi adolescenti, compozitia uleiului de masline seamana cu laptele matern si este eficient in dezvoltarea sistemului nervos central la nou- nascuti si copii, prin elementele antioxidante protejeaza organismul impotriva cancerului, acidul oleic mononesaturat este la fel de util ca si acizii polinesaturati in scaderea colesterolului total, si totodata un efect benefic asupra HDL, factor protector impotriva bolilor coronariene.
Fitoterapia cu ulei de măsline este indicat în afecţiunile hepato- biliare, dischinezii biliare, hepatite, gastrite, parazitoze intestinale, hemoroizi, în cure de detoxifiere, în intoxicaţii accidentale cu diverse substanţe, prin formarea unei pelicule protectoare la nivelul mucoasei digestive împiedică absorbţia acestora. De asemenea, este indicată clătirea zilnică a gurii cu ulei de măsline pentru a preveni apariţia parodontozei.
Uleiul de măsline poate fi folosit şi extern pentru catifelarea şi calmarea pielii, intrând în compoziţia multor creme de plajă şi loţiuni.
În cazul constipaţiei, un bun remediu îl constituie uleiul de măsline. În acest caz se administrează 1 lingură cu ulei în fiecare zi.
Preparate pe bază de măslin
Infuzia de frunze se prepară din 20 de frunze uscate peste care se toarnă 300 ml de apă, se lasă la fiert 30 de secunde, iar apoi la infuzat 10 minute. Se strecoară şi se administrează 3 cani pe zi, în timpul meselor.
Extractul de frunze de măslin poate fi găsit în magazine si este foarte bun pentru scăderea nivelului de colesterol rău din sânge dar şi pentru scăderea tensiunii arteriale.
Tinctura din frunze de măslin poate fi găsită de asemenea în magazine şi se recomandă pentru lipsa poftei de mâncare, reumatism, infectii genitale, boli infectioase şi paraziţi intestinali.
Uleiul de măsline se găseşte la orice magazin alimentar, însă optim este cel virgin, obţinut din prima stoarcere a măslinelor. Cel obţinut din a doua stoarcere este recomandat pentru uz extern şi în cosmetică.
Uleiul de măsline trebuie ales cu multă grijă, cel mai bun fiind cel extra virgin, cu un nivel al acidităţii de maximum 0,8%. Un nivel mare al acidităţii înseamnă mai puţini sau chiar lipsa antioxidanţilor.
Chiar şi un ulei ales cu atenţie îşi poate pierde proprietăţile în timp, din cauza expunerii la căldură, aer sau lumina.
Uleiul de măsline ambalat în cutii nu este de evitat, pentru că aşa ai garanţia că nu a fost expus la ultraviolete în magazin şi nici nu riscă asta în bucătăria ta. Cumpără-l având garanţia că este proaspăt şi în cantităţi cât mai mici.
Iar dacă vrei să te bucuri din plin de beneficiile sale, foloseşte-l la temperatura camerei şi nu-l încălzi pe foc.
Uleiul de măsline este adăugat în majoritatea produselor cosmetice. Astfel, uleiul de măsline este folosit ca exfoliant, produs de curăţare sau cremă hidratantă. Totodata, acesta poate fi aplicat pe păr pentru strălucire, volum, pentru prevenirea mătreţii şi căderea părului.
De asemenea, uleiul de măsline hidratează cuticulele şi întăreşte unghiile (se aplică ulei de măsline direct pe unghii şi cuticule), îndepărtează petele de pe piele (în combinaţie cu sucul de lămâie, uleiul de măsline poate ajuta la îndepărtarea petelor lăsate de nucile verzi sau nicotină), acţionează ca un balsam penru buze, tratând pielea sensibilă şi crăpată, poate fi utilizat ca demachiant, are efect antiacneic (se poate prepara o mască din 4 linguri de sare cu 3 linguri de ulei de măsline, se aplică pe zona afectată, se lasă să acţioneze 5 minute, după care se îndepărtează cu apă călduţă şi săpun – se aplică această mască de 2-3 ori pe săptămână) datorită efectului de restabilire a pH-ului pielii din uleiul de măsline şi a celui de curăţare şi exfoliere din sare.
Uleiul de măsline poate fi folsit cu succes şi ca balsam pentru părul uscat, degradat (se aplică jumătate de pahar cu ulei de măsline per scalp şi pe lungimea părului, se lasă să acţioneze 45 de minute, şamponaţi părul şi clătiţi cu apă din abundenţă).
De asemenea, uleiul de măsline este indicat şi pentru iritaţiile apărute în urma bărbieritului, precum şi pentru ameliorarea arsurilor solare, prevenirea îmbătrânirii tenului şi hidratarea tenului uscat.
Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.