Răchiţan (Lythrum salicaria)

Denumire științifică: Lythrum salicaria
Denumire populară: Răchiţan, Brileancă, Gălbejoară, Floarea Zanei, Lemnus
Răchiţan (Lythrum salicaria)

Descriere

Răchiţanul este o plantă erbacee răspândită în locuri mlăştinoase din zona de câmpie până la cea montană, abundentă în Lunca şi Delta Dunării.

Frunzele de răchiţan sunt alungit-eliptice, cele inferioare dispuse câte trei într-un verticil, iar cele superioare sunt opuse sau al­terne iar  florile roşii-violacee alcătuiesc inflorescenţe dese la extremitatea tulpinii.

Şi-a căpătat locul binemeritat în arsenalul fitoterapiei prin miile de cazuri vindecate din epidemiile de dizenterie din timpul primului şi celui de-al doilea război mondial.

De la această plantă se recoltează părţile aeriene, care se culeg în timpul în­floririi (iunie—septembrie).

Compoziţie

Planta conţine galo-taninuri (5-10%), salicarină, hidroxid feric, substanţe de natură flavonoidică,  heterozide, orientină, pigmenţi antocianici-diglicozide ale malvidolului şi galactozide ale cianidolului, colină, glucoză, amidon, un fitoncid cu activitate antibiotică, substanţe antibiotice, pectine, carotenoizi, substanţe minerale şi urme de ulei volatil.

Acţiune

Răchiţanul se întrebuinţează intern ca antidizenteric, antidiareic, în gastroenterite, antihemoragic, antiseptic extern şi cicatrizant.

Indicaţii terapeutice

Sub formă de infuzie, decoct, pulbere sau extract fluid din plantă, răchiţanul esteindicat în colite de fermentaţie, diaree, dizenterie,  epistaxis, flux menstrual dereglat, hemoptizie, hemoragii gastrointestinale,  metroragii,  infestări cu stafilococ auriu (s. aureus) şi baccilii dizenterici.

În uz extern, sub formă de  comprese, irigaţii vaginale sau băi cu decoct de plantă mărunţită, răchiţanul poate fi eficient în tratarea diverselor dermatoze, eczeme, leucoree, prurit lulvar, răni, ulcer varicos, urticarie şi vaginite.

Precauţii şi contraindicaţii

În cazurile de constipaţie cronică, planta se administrează cu prudenţă, eventual luându-se în paralel şi remedii laxative (ulei de ricin, tărâţe de grâu,  cruşin etc.).

În cosmetică

Pentru tenul iritat, înroşit, sunt recomandate măştile din suc proaspăt de răchiţan sau de infuzie foarte concentrată, 2 linguri de smântână şi un albuş de ou. Amestecul se aplică pe faţă şi se lasă 30 de minute pentru a acţiona, după care se îndepărtează cu un tampon cu apă călduţă.

De asemenea, compresele cu infuzie de răchiţan sunt indiciate pentru tenurile cu pori dilataţi şi acnee,

 

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”