Senna (Cassia angustifolia)

Denumire științifică: Cassia angustifolia
Denumire populară: Senna, Siminichie
Senna (Cassia angustifolia)

Descriere

Senna sau siminichia este o plantă erbacee, aparţinând familiei Fabaceae, ce cuprinde aproximativ 250 de specii.

Originară din regiunile tropicale, unele specii sunt prezente în toate regiunile temperate.

În scop terapeutic se recoltează fructele şi frunzele. 

Senna – Compoziţie

Senna conţine compuşi antrachinonici (senozide A şi B), flavonoide, zaharide, derivaţi naftalenici, fitosteroli, uleiuri esenţiale, ceruri, taninuri, săruri minerale, rezine şi mucilagii.

Senna – Acţiune

Senna are proprietăţi detoxifiante, purificatoare, vermifuge la nivel intestinal, laxative şi purgative.

Senna – Indicaţii terapeutice

Indicaţia principală este în caz de constipaţie (acută sau cronică), unde acţionează prin stimularea directă a peristaltismului intestinal, iritarea mucoasei intestinale şi diminuarea consistenţei scaunelor (prin scăderea absorbţiei apei şi electroliţilor şi stimularea eliminării sodiului şi apei în lumenul intestinal).

De obicei, intră în compoziţia ceaiurilor laxative (singură sau în combinaţie cu alte plante).

Alte indicaţii sunt în curele de slăbire, pentru detoxifierea organismului, stimularea vezicii biliare, în caz de parazitoze intestinale.

De asemenea, este utilizată pentru pregătirea intestinului gros în cazul intervenţiilor chirurgicale şi investigaţiilor (colonoscopie, irigoscopie).

Se poate administra sub formă de ceai (macerat la rece sau infuzie, 1-2 căni/zi), tinctură (30 picături/seara la culcare, dizolvate în apa), capsule şi comprimate (1-2 comprimate/zi, împreună cu lichide, indicate seara la culcare).

Senna – Precauţii şi contraindicaţii

Senna se administrează în dozele recomandate, pe perioade limitate (7-10 zile). Dozele mai mari pot provoca colici abdominale intense, însoţite de diaree apoasă, greaţă, vărsături.

Administrarea prelungită poate crea dependenţă, pierderi de minerale (potasiu), cu tulburări de ritm cardiac, hematurie (urinare cu sânge).

Nu se administrează copiilor sub 14 ani, femeilor gravide si celor care alăptează, persoanelor cu ocluzii intestinale, boli inflamatorii intestinale, colită ulceroasă, apendicită, hemoragii gastrointestinale, afecţiuni hepatice şi renale.

În cazul unor medicamente administrate în paralel pe cale orală, poate diminua absorbţia acestora. În consecinţă, intervalul minim de administrare între cele două medicamente trebuie să fie de 2 ore.

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”