Sfecla roşie este o plantă bienală de cultură, cu o perioadă de vegetaţie de 100-130 de zile, originară din zona Mării Mediterane. Este cunoscută de foarte multă vreme şi cultivată începând din secolele XlV-XV.
Rădăcina este la început pivotantă, iar apoi se îngroaţă, prin depunerea substanţelor de rezervă, căpătând formă aproape sferică sau alungită şi culoare roşie.
În secţiune transversală, rădăcina prezintă mai multe cercuri concentrice, colorate roşu-intens sau mai slab. Din punct de vedere al calităţii, sunt apreciate rădăcinile care prezintă mai puţine cercuri concentrice de culoare deschisă.
Sfecla rosie se cultivă pentru rădăcinile îngroşate, care sunt foarte bune consumate proaspete, dar şi conservate.
Planta este utilizată în gastronomie în prepararea salatelor, în formă crudă sau fiartă, în diverse combinaţii cu alte legume, iar rădăcina este cea care este utilizată şi în scop fitoterapeutic.
Partea comestibilă (rădăcina) are o valoare alimentară ridicată, dată de conţinutul bogat în hidraţi de carbon, glucide, lipide, glucoă, fructoză, zaharoză, celuloză, acizi organici (malic, oxalic, citric, succinic), fenoli, substanţe proteice, săruri minerale de fosfor, potasiu şi vitaminele A, B, C.
Sfecla este un remediu eficient tonic al ficatului, contine flavonoide ( ca şi varza rosie ) şi compuşi cu efecte antitumorale.
Sfecla (sub formă de suc sau consumată ca atare, în salate) este recomandată în cure de detoxifiere, anemie, convalescenţă, demineralizare, gută, osteoporoză, tulburări ale glandei tiroide, afectiuni renale, detoxifierea ficatului şi refacerea celulelor hepatice, hipertensine, gripă, amigdalită, bronşită, tuberculoză sau chiar pentru a preveni cancerul.
.
Folosită în gargară, sub formă de comprese locale, băi sau cataplasme, sfecla ameliorează simptomele leucoreei, vaginitelor, traumatismelor, hemoroizilor, contuziilor şi paradontozei.
Supradozajul poate produce tulburări digestive, hipocalcemie, blocaj renal, hipotiroidism şi hipovitaminoza A.
Planta este contraindicată în cantităţi mari în diabet şi litiază renală oxalică.
Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.