Sunătoarea este o plantă erbacee răspândită pe păşuni, prin grădini sau la marginea drumurilor, întâlnindu-se din zona de câmpie până la cea subalpină, dar mai ales în zona deluroasă.
În scop terapeutic se folosesc părţile aeriene ale plantei înflorite.
Sunătoarea conţine uleiuri volatile, flavonoide, hiperină, acizi organici (cafeic, clorogenic), taninuri, derivaţi antracenici (hipericina, pseudohipericina), rezine, colină, betacaroten, fitoncide.
Datorita prezenţei acidului clorogenic, hipericinei şi pseudohipericinei sunătoarea are acţiune antiseptică, antiinflamatorie, decongestivă, dezinfectantă, astringentă, antidiareică, cicatrizantă.
Datorită substanţelor amare are acţiune colagogă, stimulentă a digestiei, scade aciditatea gastrică, flavonozidele au acţiune vasodilatatoare, hipotensivă, ajută la eliminarea surplusului de apă din organism, iar datorită uleiurilor volatile şi a colinei are acţiune calmantă şi sedativă asupra sistemului nervos.
Sunătoarea este recomandată în afecţiuni digestive (gastrite hiperacide, ulcer gatro-duodenal, enterocolite, dischinezii biliare, hepatite), retenţie hidrică (edeme, ascită), hipertensiune arterială de cauză nervoasă, distonii neurovegetative, agitaţie psihomotorie, atacuri de panică, stări depresive, irascibilitate, insomnie, tulburări nervoase de menopauză.
Administrare:
Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă mărunţită la o cană de apă clocotită, lăsată la infuzat 15-20 de m inute, apoi se strecoară şi se consumă 2-3 căni pe zi.
În perioada administrării oricărui preparat pe bază de sunatoare (creme, unguente, ulei, tincturi, infuzii) se evită expunerea la soare datorită efectului de fotosensibilizare (poate să apară dermita alergică solară, poate agrava diverse boli de piele: vitiligo, psoriazis, dermatoze).
Tratamentul cu sunătoare este bine să nu dureze mai mult de 2 luni cu o lună pauza, după care se poate relua pentru a evita apariţia unor simptome nedorite: nevralgii, dureri de cap, fotosensibilizare (fenomenul de sensibilizare la lumină).
Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.