Toporaşi (Viola odorata)

Denumire științifică: Viola odorata
Denumire populară: Toporaşi, Odorea, Micsunea, Tamaioara, Violeta, Caltunasi, Carligei, Floare Domneasca, Micsandre, Pantofiori, Toporasul Doamnei
Toporaşi (Viola odorata)

Descriere

Toporaşul  este o planta medicinală, erbacee, originară din Europa, fără tulpină, perenă şi care formează stoloni lungi. Frunzele sunt ovale sau în formă de inim, florile sunt intens parfumate, singuratice, de culoare violetă, roşiatică sau albă, prevăzute cu un peduncul lung iar fructul este o capsulă de formă sferică sau hexagonală.

Toporaşii cresc prin zăvoaie, livezi, poieni, pe la marginea pădurilor, mai rar chiar şi prin grădini.

În fitoterapie se folosesc frunzele, florile şi rădăcinile. Planta are şi un uz cosmetic, în industria parfumurilor.

Compoziţie

Florile de toporaş conţin numeroase uleiuri volatile (nonadienol, octodienol, alcool benzilic, o cetonă nesaturată- parmonă,eugenol), rezine, viola-cvercetina (rutozid), violamină- o substanţă colorată albastră, acid acetil- salicilic, mucilagii, zaharuri şi substanţe minerale.

În compoziţia frunzelor intră: ulei volatil de culoare brună format din esteri metilici ai acidului salicilic şi nonadienol iar rizomii şi rădăcinile de toporaşi conţin saponozide, un alcaloid- odorantină, acid-2- nitropropionic, uleiuri volatile, principii amare şi esteri ai acidului salicilic.

Acţiune

Extractele de toporaşi sunt cunoscute ca un bun expectorant iar preparatele din toporaşi sunt şi bune cicatrizante şi antiinflamatoare şi, de asemenea, vomitive, purgative şi sudorifice.

Indicaţii terapeutice

Toporaşii se pot folosi în tratamentul următoarelor afecţiuni: amigdalită cronică, bronşită, cistită, colită, constipaţie, dermatoze, febră, gastralgii, afecţiuni renale, gută, guturai, hipertensiune arterială, insomnii, intoxicaţii acute, palpitaţii, răceală, răni, reumatism, tumori maligne ale pielii, tuse şi ulcer gastroduodenal.

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”