Continuăm lista de alimente pentru circulația sângelui cu fructele de pădure: zmeură, căpșune, afine, mure, coacăze. Acestea sunt excelente surse de antioxidanți, cu precădere antocianină, foarte benefică sistemului venos. Este compusul care dă culoarea roșu-violet a fructelor de pădure și are un rol important pentru circulație. Acesta protejează arterele de depunerile de colesterol și le „dezmorțește”, astfel încât circulația sângelui să fie optimă.