Ouă fierte în saramură.
Ouăle murate sau fermentate necesită un gust dobândit – cu alte cuvinte, e foarte probabil să ți se pară ciudat inițial, pentru că nu ai mai mâncat așa ceva. Dacă perseverezi, vei observa că nu e chiar așa rău. Plus că au o mulțime de beneficii:
reglează nivelul de bacterii bune la nivel intestinal, asigură producția corectă de acid gastric necesar pentru digestie, sprijină secreția unor enzime care ușurează absorbția nutrienților din alimente, conțin multe proteine care țin de foame și ajută sistemul muscular, sunt bune la dietă deoarece nu conțin aproape deloc carbohidrați.
Le poți asezona cu fulgi de chili, turmeric sau le poți da o culoare mai interesantă dacă în saramură adaugi câteva felii de sfeclă sau ceapă roșie.