Alimente recomandate.
E posibil ca febra să cam taie pofta de mâncare, dar nu e deloc indicat să stai nemâncat. Din contră, alimentele pot avea efecte antivirale, dacă ştii să le alegi pe cele corecte.
Printre alimentele indicate atunci când ai febră se numără: bananele şi orezul (bune dacă te-ai stricat la stomac), ardei gras şi citrice (conţin vitamina C, care grăbeşte vindecarea), fructe de pădure (sunt bogate în antioxidanţi puternici care ameliorează durerile şi reduc în mod natural febra), morcovi (sunt bogaţi în betacaroten, un alt antioxidant puternic), ardei iuţi, muştar, hrean (ajută la desfundarea nasului şi favorizează eliminarea mucusului din plămâni), merişoare, ceapă.