Bananele foarte coapte pot fi integrate în clătite, prăjituri sau banana bread. În loc să folosești zahăr în compoziția aluatului de clătite, poți zdrobi o banană foarte coaptă, bogată în carbohidrați, care altfel ar fi luat drumul coșului de gunoi. La fel de bine poți integra bananele moi în compoziția unei negrese sau a brioșelor, care pot lua locul uleiului, untului sau a ouălor. Și să nu uităm de celebra banana bread, care capătă un gust delicios dacă o prepari cu banane foarte coapte, cu coaja maronie. Același lucru îl poți face cu mango, piersici, kiwi sau alte fructe foarte coapte. Pâinea, care este de fapt un chec, va căpătă o aromă grozavă fructată și o dulceață naturală. Bananele foarte coapte sunt bune și în compoziția omletei, oferindu-i o textură și o aromă aparte. Sursa foto: Shutterstock