Fă brânză din laptele expirat. Rețeta e foarte simplă.
Ai nevoie de: 1 litru de lapte (poate fi și lapte proaspăt, dar aici vorbim despre laptele „expirat”), 2-3 lingurițe de oțet, 1 linguriță de sare, 1 lingură de smântână.
Preparare: pune laptele într-o oală și las-o la foc mediu. Când laptele ajunge la aproximativ 90 de grade Celsius (este util un termometru), ia oala de pe foc și adaugă oțetul. Amestecă ușor până se „brânzește”. Dacă vezi că nu se separă, mai adaugă puțin oțet sau o lingură de suc de lămâie.
Pune compoziția într-un tifon și stoarce foarte bine. Toarnă brânza într-un castron, zdrobește-o cu furculița până obții textura dorită, apoi adaugă sarea și smântâna. Amestecă din nou ușor și depoziteaz-o la frigider, într-un vas cu capac. Brânza se menține la frigider aproximativ 7 zile. Sursa foto: Shutterstock