De asemenea, zincul este un mineral care stimulează producția de celule albe, care pot combate infecția din corp. Mai multe studii au arătat că persoanele cu deficit de zinc se confruntă mai des cu răceală, gripă sau alte infecții virale. Suplimentarea cu zinc poate grăbi vindecarea în urma unei infecții și ameliorează în același timp simptomele acesteia. Pentru a te asigura că aceste suplimente nu interferă cu alte tratamente pe care le urmezi, cel mai bine este să ceri sfatul medicului, care îți poate indica doza necesară și modul de administrare.