ARGININĂ

ARGININA este un aminoacid care face parte din grupul substanţelor ortomoleculare, recomandat pentru  susţinerea funcţiilor hepatice şi cardiovasculare.

L-ARGININA, PRODUS ORTOMOLECULAR:

L-arginina reprezintă un aminoacid semiesenţial pentru adulţi, dar esenţial pentru sugari, copii şi adolescenţi aflaţi în perioada de creştere, deoarece sinteza endogenă şi aportul prin alimentaţie nu acoperă necesarul zilnic. În această situaţie se află şi persoanele care suferă de infecţii grave sau recidivante, tumori, arsuri sau răni greu cicatrizabile, afecţiuni cardiovasculare, diabet, ceea ce justifică o suplimentare dirijată a dietei cu L-arginină.

Argininei îi revin o serie de funcţii biologice importante, şi anume:

– ca precursor al neurotransmiţătorului monoxid de azot (NO), sub acţiunea NO-sintetazelor, arginina participă la biosinteza NO, prin aceasta revenindu-i un rol important în buna funcţionare a endoteliului vascular, reglarea tonusului, vasodilataţie, reducerea agregării trombocitare, aderenţa monocitelor la celulele endoteliale, proliferarea celulelor musculare netede (toate implicate în dezvoltarea ateroamelor);

– alături de ornitină, citrulină şi acid aspartic, participă la sinteza ureei la nivel hepatic, scăzând astfel concentraţia de amoniac în sânge (detoxifiere);

– creşte imunocompetenţa unor celule imunitare (creşte mitogeneza limfocitară, capacitatea citolitică a macrofagelor şi celulelor NK, prin intermediul moleculei mediator NO);

-contribuie la funcţionarea în parametrii normali a sistemului nervos central şi periferic (moleculă mediator:NO);

– prezintă acţiune endogen-secretagogă, prin participarea la secreţia unor hormoni (insulină, catecholamine, glucagon, prolactină, somatotropină-STH=hormonul de creştere) şi îmbunătăţirea sensibilităţii receptorilor hepatici şi periferici la insulina endogenă);

– participă la sinteza colagenului, având efect cicatrizant;

– contribuie, via ornitină, la sinteza poliaminelor (spermină, o pliamină sintetizată în prostată ce acţionează stabilizant asupra ADN-ului spermatozoizilor);

– participă la biosinteza creatinei şi ornitinei;

– creşte biosinteza proteinelor hepatice.

Contribuie la:

– regenerarea ficatului şi susţinerea funcţiilor hepatice

– normalizarea nivelurilor crescute de amoniac

– menţinerea tonusului vascular, prin normalizarea sintezei de oxid nitric

– stimularea sensibilităţii receptorilor la insulina endogenă şi toleranţa faţă de glucoză

– menţinerea sănătăţii ochilor şi aparatului cardiovascular

– îmbunătăţirea capacităţii de erecţie;

– favorizarea spermatogenezei prin îmbunătăţirea numărului şi motilităţii spermatozoizilor;

– îmbunătăţirea fertilităţii atât la bărbaţi, cât şi la femei;

– îmbunătăţirea performanţelor sportive;

– menţinerea sănătăţii copiilor, în perioada de creştere.

Contraindicatii:

Nu se administrează arginină în timpul tratamentului cu nitraţi, Vardenafil sau Viagra. Arginina poate creşte rata recidivelor la persoanele infectate cu virusul Herpes simplex de tip 1. Acestea sunt predispuse la reapariţia herpesurilor bucale, mai ales dacă alimentaţia este bogată în acest aminoacid (ciocolată, nuci) şi săracă în lizină (lactate).

Forma de prezentare: Cutie de carton cu 2 blistere a câte 10 comprimate fiecare

Administrare

Adulţi: câte 2 comprimate de 2 ori pe zi, cu 30 minute înaintea mesei.

Tineri între 14 şi 17 ani: câte 1 comprimat de 2 ori pe zi, cu 30 minute înaintea mesei.

Comprimatele se înghit cu apă. În caz de dificultate la înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.

Se recomandă administrarea produsului în cure prelungite (4-6 săptămâni), după care se face o pauză (4-6 săptămâni), iar apoi administrarea se poate relua.

Ingrediente

Monoclorhidrat de L-arginină 1 g; celuloză microcristalină; stearat de magneziu; dioxid de siliciu coloidal.

 

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Shiseido Spa, o destinație specială pentru relaxare și îngrijire