Menţine o tensiune arterială sănătoasă
Ingrediente/capsulă
-vâsc (Visci folium cum stipites) 102,5 mg
-talpa gâştii (Leonuri herba)
-extract de frunze de măslin (Olivae folium) standardizat în min. 10% oleuropeină
-extract total 4:1 de saschiu (Vincae minoris herba) 61,5 mg
-usturoi (Allii sativi bulbus).
Vâscul este o plantă semiparazită, care creşte pe ramurile unor arbori. Vâscul de pe mesteacăn, brad, frasin, măr, păr, prun, cireş are importante proprietăţi curative. Reglează tensiunea arterială şi bătăile inimii, dilată vasele de sânge şi reduce intensitatea stărilor de stres.
Talpa gâştei, după cum îi spune şi denumirea latină (Leonurus cardiaca), este o plantă cu tropism cardiac. Are acţiune liniştitoare asupra sistemului nervos central şi asupra inimii. Este recomandată în afecţiunile cardiovasculare organice (cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă) şi funcţionale (palpitaţii, angor funcţional, salturi tensionale).
Saschiul este folosit încă din Evul Mediu, când se prescria în migrene, ameţeli şi pierderea memoriei. În prezent din el se extrage vincamina, care intră in compoziţia medicamentelor folosite pentru reducerea tensiunii arteriale, diminuarea ritmului cardiac, ateroscleroză şi oxigenarea creierului.
Usturoiul este una dintre cele mai vechi plante fiind menţionat în primul papirus egiptean consacrat plantelor medicinale, care datează din anul 1500 î.Ch. Studii laborioase, publicate în lumea intreaga au demonstrat ştiinţific că usturoiul este hipotensor, vasodilatator, cardiotonic, hipocolesterolemiant şi anticoagulant.
Măslinul este cunoscut încă din antichitate, fiind un simbol al păcii şi longevităţii. Studii moderne au identificat prezenţa în frunzele de măslin a unor substanţe active cu proprietăţi hipotensore, antiaritmice, relaxante ale musculaturii netede, antiaterosclerotice, antioxidante.
Efect
-hipotensor
-reduce frecvenţa cardiacă
-vasodilatator coronarian şi periferic
-cardiotonic
-sedativ, calmant
Recomandări
-hipertensiune arterială formele incipiente, uşoare şi medii şi adjuvant în formele severe;
-cardiopatie ischemică.
Contraindicaţii
Nu se recomandă copiilor sub 14 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.
Sarcină şi alăptare
Nu se recomandă femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează datorită unor posibile efecte de stimulare a contracţiilor uterine.
Substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul laptelui.
Efecte secundare şi interacţiuni
Acest produs se poate utiliza concomitent cu alte medicamente.
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.
Întrebuinţare
1 capsulă de 3 ori pe zi, la 2 ore după masă. Dacă valorile tensionale sunt peste 150/90 mmHg şi nu este asociată altă medicaţie, se administrează câte 2 capsule de 3 ori pe zi.
Administrarea se face á la long.
Se recomandă controlul periodic al valorilor tensiunii arteriale!
Evaluarea eficienţei
*Capsulele “Tensiune” au fost administrate la 58 pacienţi cu hipertensiune arterială stadiul I şi II.
*În 94% din cazuri s-a obţinut ameliorarea valorilor tensionale.
*Pentru cazurile complicate şi cu boli cardiace asociate, produsul s-a administrat în paralel cu schema de tratament alopată. La aceste cazuri s-a obţinut fie reducerea dozei medicaţiei alopate, fie normalizarea valorilor tensionale în situaţiile de lipsă de răspuns adecvat la medicaţia preexistentă.
*Produsul a fost foarte bine tolerat şi lipsit de reacţii adverse.
*Ameliorarea se instalează după o săptămână, iar efectul maxim apare în 15-18 zile, cu menţinerea lui pe toată perioada administrării.
În următoarele situaţii, tratamentul se poate face exclusiv cu capsule Tensiune:
-hipertensiunea arterială esenţială stadiul I, fără afecţiuni asociate şi complicaţii;
-hipertensiunea de stres a tinerilor, de debut, fără cauze secundare;
-hipertensiunea arterială esenţială apărută în preajma menopauzei;
-hipertensiunea oscilantă a vârstnicilor.
Prezentare: 60 capsule vegetale a 410 mg.