TINCTURA DE ANGHINARE este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la rece din frunzele plantei Cynara scolymus. Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp. În comparaţie cu metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
DESPRE ANGHINARE:
Anghinarea face parte din familia Asteraceae, fiind una dintre cele mai vechi plante cunoscute în istoria umanităţii. Originară din Etiopia, planta a fost adusă în Europa de Sud, traversând Egiptul Antic, unde a fost consemnată în desenele vechilor civilizaţii. Grecii şi romanii utilizau anghinarea pentru menţinerea sănătăţii ficatului şi vezicii biliare. În secolul al XVI-lea, în Europa era considerată o ,,legumă nobilă”, fiind consumată numai de către membrii casei regale şi de oamenii foarte bogaţi. În trecut anghinarea se utiliza datorită proprietăţilor coleretice, colagoge, hepatoprotectoare, detoxifiante hepatice, hipocolesterolemiante şi hipolipemiante. În compoziţia plantei au fost identificate următoarele substanţe bioactive: derivaţi cafeoil-chinici (acid clorogenic şi cinarină), flavone (cinarozidă, scolimozidă, luteolină şi cinarotriozidă), lactone sesquiterpenice (cinaropicrină, dehidrocinaropicrină, grosheimină şi cinarotriol), inulină, compuşi triterpenici (lactucerol, taraxasterol), steroli (β-sitosterol, stigmasterol), o sapogenină steroidică, taninuri, mucilagii, pectine, aminoacizi, enzime şi acizi organici.
Actiuni
Coleretică, colagogă, hepatoprotectoare, regenerantă a celulelor hepatice, hipocolesterolemiantă, hipolipemiantă, hipotrigliceridemiantă, diuretică, vasodilatatoare, cardioprotectoare, bacteriostatică (faţă de Salmonella, Staphylococcus şi Proteus), antialergică (prin inhibarea complementului seric), laxativă, tonică amară, tonică digestivă, împiedică dezvoltarea plăcilor aterosclerotice, favorizează eliminarea renală a acidului uric, amplifică capacitatea de detoxifiere a ficatului, stimulează pofta de mâncare.
Contribuie la
– funcţionarea normală a sistemului hepato-biliar, prin:
– stimularea producerii şi eliminării de bilă
– protejarea celulelor hepatice
– detoxifierea ficatului
– menţinerea în concentraţii normale a colesterolului şi grăsimilor în sânge
– creşterea poftei de mâncare
– amplificarea tranzitului intestinal
– reducerea stărilor de oboseală şi surmenaj.
Indicatii
Se utilizează ca adjuvant în: insuficienţă hepatică şi renală, colecistite acute şi cronice, diskinezie biliară, angiocolite (infecţii bacteriene ale căilor biliare), enterite, infecţii intestinale, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, obezitate, ateroscleroză, gută, hipertensiune arterială, angină pectorală, anorexie, alergii pe fond hepatic, constipaţie, astenie, surmenaj, intoxicaţii.
Precautii
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).
Contraindicatii
Datorită conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi metabolice, steatoză hepatică şi ciroză hepatică.
Litiază biliară, obstrucţie biliară, sarcină, alăptare, alergie la anghinare, tratamente care nu permit consumul de alcool.
Forma de prezentare: 50ml
Administrare:
INTERN:
Adulţi: câte o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă (jumătate de pahar) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.
Ingrediente: apă purificată, alcool etilic 40% vol., anghinare (Cynara scolymus) – frunze (27%).
Raport plantă/alcool etilic – 1:3,7
Produsul nu conţine conservanţi şi coloranţi artificiali.