TINCTURĂ DE MERIŞOR

Denumire științifică: Vaccinium vitis-idaea
Producător: DaciaPlant

TINCTURA DE MERIŞOR este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la rece din frunzele plantei Vaccinium vitis-idaea.

Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp.

În comparaţie cu metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.

DESPRE MERIŞOR:

Merişorul  face parte din familia Ericaceae, fiind un arbust pitic răspândit în zonele montane, la altitudini de peste 1300 m. El provine din emisfera nordică, unde reprezenta alimentaţia de bază a  vikingilor. În scopuri medicinale se folosesc frunzele şi fructele, care se recoltează în lunile septembrie şi octombrie, perioadă în care conţinutul în principii active este maxim. În trecut merişorul era utilizat în cazul afecţiunilor urinare, amerindienii folosindu-l atât ca aliment, dar şi pentru tratarea diferitelor boli. Datorită conţinutului bogat în vitamina C, marinarii utilizau fructele de merişor pentru a se vindeca de scorbut. În SUA, cultivarea merişorului a început abia în anul 1800, ea fiind realizată în statele Massachusetts, Oregon si Washington. La noi în ţara se găseşte pe tot lanţul Carpatic, fiind predominant în Munţii Apuseni.

În compoziţia frunzelor de merişor s-au identificat următoarele substanţe bioactive: arbutozidă, metilarbutozidă, arbutină, fraxină, flavonoide, antocianidine şi taninuri. 

Actiuni

INTERN: antiseptică urinară, antiinflamatoare, diuretică, diaforetică (produce transpiraţie), astringentă, expectorantă, antitusivă, antioxidantă, dezinfectantă a cavităţii bucale, antibacteriană (asupra bacteriilor Porphyromonas gingivalis şi Prevotella intermedia).

EXTERN: antiseptică a cavităţii bucale.

Contribuie la

INTERN:

Contribuie la menţinerea sănătăţii tractului urinar.

EXTERN:

Contribuie la menţinerea sănătăţii cavităţii bucale.

Indicatii

INTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: infecţii ale tractului urinar (cistite, uretrite, pielonefrite), inflamaţii urogenitale, leucoree, infecţii acute şi cronice ale tractului respirator (tuse, bronşite, traheobronşite), reumatism, gută şi diaree.

EXTERN:

Se utilizează ca adjuvant pentru aseptizarea cavităţii bucale.

Precautii

Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).

Contraindicatii

Din cauza conţinutului de alcool, nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcină şi alăptare.
Alergie la merişor, tratamente care nu permit consumul de alcool.

Forma de prezentare: 50ml

Administrare:

INTERN:

Adulţi şi tineri peste 15 ani: câte o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă (jumătate de pahar) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Copii 7-14 ani: câte 10-30 picături de tinctură diluate în 100 ml apă (jumătate de pahar)  de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.

EXTERN:

Pentru menţinerea sănătăţii cavităţii bucale se fac spălături cu soluţia diluată (obţinută prin adăugarea a 1-2  linguriţe de tinctură la 100 ml de apă) de 2-3 ori pe zi.

Ingrediente: apă purificată, alcool etilic 60% vol., merişor (Vaccinium vitis-idaea), frunze, 20%.

Raport plantă/alcool etilic – 1:5

Produsul nu conţine conservanţi şi coloranţi artificiali.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”