TINCTURA DE ECHINACEA este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la rece din părţile aeriene ale plantei Echinacea purpurea.
Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp.
În comparaţie cu metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
DESPRE ECHINACEA:
Echinacea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă perenă, la care florile apar individual la vârful tulpinii, având petale de culoare alb, roz sau roşu şi un disc roşu-maroniu central. Echinacea a fost utilizată de amerindieni ca remediu pentru tratarea rănilor şi a muşcăturilor de şarpe, ea fiind preluată de coloniştii americani şi introdusă în arsenalul lor terapeutic în anul 1800. În medicina tradiţională, echinacea se folosea pentru întărirea imunităţii organismului.
Actiuni
Imunostimulentă, antiinflamatoare, antitumorală, inhibă hialuronidaza (opreşte acţiunea invazivă a bacteriilor), inhibă multiplicarea virusurilor, fiind activă asupra virusului gripal, virusului AH5N1 (virusul gripei aviare), virusului AH1N1 (virusul gripei porcine), virusurilor Herpes simplex de tip 1 şi de tip 2, scade rata de apariţie a speciilor de Candida albicans şi Lysteria monocytogenes, stimulează activitatea corticosuprarenală.
Contribuie la
– funcţionarea normală a sistemului imunitar (susţine organismul în lupta împotriva virusurilor, bacteriilor şi ciupercilor) la nivelul tuturor aparatelor şi sistemelor (respirator, urinar, digestiv etc.).
Indicatii
Se utilizează ca adjuvant în: infecţii respiratorii, infecţii urinare, gripă, infecţii recidivante, infecţii cu virusurile AH5N1 şi AH1N1, herpes, prostatite, afecţiuni ginecologice de natură inflamatorie (anexite, metroanexite, endometrite), infecţii cu Candida albicans şi Lysteria monocytogenes.
Precautii
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).
Contraindicatii
Din cauza conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcină şi alăptare.
Boli autoimune, transplant de organe, alergie la echinacea, tratamente care nu permit consumul de alcool.
Forma de prezentare: 50ml
Administrare:
INTERN:
Adulţi şi tineri peste 15 ani: câte o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă (jumătate de pahar), de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.
Copii 7-14 ani: câte 10-30 picături diluate în 100 ml apă sau ceai (jumătate de pahar), de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.
Ingrediente: apă purificată; alcool etilic 40% vol.; echinacea (Echinacea purpurea) – părţi aeriene (27%).
Raport plantă/alcool etilic – 1:3,7
Produsul nu conţine conservanţi şi coloranţi artificiali.