Reţetă mici – mititei tradiţionali româneşti

Deşi mulţi prepară în casă celebrii mici, puţini sunt cei care reuşesc să facă un preparat gustos. Iată o reţetă cu care nu ai cum să dai greş!
  • Publicat:
Reţetă mici - mititei tradiţionali româneşti

Deşi mulţi prepară în casă celebrii mici, puţini sunt cei care reuşesc să facă un preparat gustos. Iată o reţetă cu care nu ai cum să dai greş!

Ingrediente:

1 kg ceafă de viţel (mânzat)
500 g ceafă de porc
200 g pulpă de miel
1 linguriţă sare
1 căpăţână usturoi
o jumătate de legătură de cimbru
condimente, după gust: rozmarin, chimen, piper
o jumătate linguriţă bicarbonat
un miez de pâine, cât o lămâie

Mod de preparare:

Carnea se trece, de două ori, prin maşina de tocat. Pâinea se umezeşte şi se amestecă bine cu usturoiul pisat, apoi se pune peste carne. Compoziţia se ia la frământat cu sare, piper, se adaugă condimentele, cimbrul şi bicarbonatul şi se amestecă bine, până devine o pastă omogenă.

Când este gata, se dă la rece aproximativ 20 de minute. Între timp se încinge grătarul.

Pe un blat de lemn ud se începe pregătirea pastei. Se ia câte un pic de carne, cam 2-3 linguri, şi se modelează în palme, până se obţine o formă cilindrică, umezind mâinile din când în când, ca să nu se lipească. Mititeii se pun pe o farfurie umedă şi se lasă să se odihnească. Când sunt gata, se dau la rece încă 5-10 minute.

Când jarul este gata, mititeii se aşază pe grătar, la foc moale. Cât stau pe foc, se întorc, din când în când, de pe o parte pe alta, până se întăresc. Prăjirea trebuie să se facă încet, la foc domol, ca să nu se ardă la exterior şi să rămână cruzi în interior.

Micii se servesc într-un vas acoperit şi încălzit, ca să nu se sleiască.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandări: