Cancerul pancreatic: simptome, factori de risc, metode de diagnosticare

Cancerul pancreatic debutează atunci când celule maligne (canceroase) cresc şi se răspândesc necontrolat, formând o tumoră malignă. Pancreasul este o organul situat în spatele stomacului şi în faţa coloanei vertebrale care produce sucuri digestive şi hormoni ce reglează zahărul din sânge. Celulele pancreatice exocrine produc sucuri digestive, în timp ce celulele pancreatice endocrine produc hormoni. Majoritatea cancerelor pancreatice debutează în celulele exocrine.
  • Publicat:
Cancerul pancreatic: simptome, factori de risc, metode de diagnosticare

Cancerul pancreatic debutează atunci când celule maligne (canceroase) cresc şi se răspândesc necontrolat, formând o tumoră malignă. Pancreasul este organul situat în cavitatea abdominală, în spatele stomacului şi în faţa coloanei vertebrale. Acesta are şi funcţie endocrină şi exocrină, el excretând enzimele necesare digestiei, dar şi insulina şi glucagonul cu rol în reglarea glicemiei. 

Celulele pancreatice exocrine produc sucuri digestive, în timp ce celulele pancreatice endocrine produc hormoni. Majoritatea cancerelor pancreatice debutează în celulele exocrine.

Cancerul pancreatic este întâlnit de obicei mai mult la bărbaţi decât la femei, în special după vârsta de 40 de ani.

Simptomele cancerului pancreatic

Cancerul pancreatic îşi anunţă prezenţa prin câteva simptome, dintre care majoritatea sunt vagi şi pot fi confundate cu probleme digestive mai puţin grave. Boala este rareori detectată înainte de a se răspândi în ţesuturile din apropiere sau în organele îndepărtate prin sistemul sangvin sau limfatic.

  • Pierdere semnificativă în greutate şi dureri. Acestea se intensifică când persoana se înclină şi scad atunci când se culcă.

  • De asemenea, se poate simţi o durere severă în abdomen, care poate radia în partea inferioară a spatelui.
  • Afecţiuni digestive, cum ar fi diaree, constipaţie, balonare.
  • Greaţă, vărsături şi pierderea apetitului.
  • Icter, pielea şi albul ochiului capătă o culoare gălbuie.

  • Debutul brusc al diabetului zaharat

  • Scaunul negru, care indică sângerarea din tractul digestiv.

  • Slăbiciune generală.

  • Mărirea ficatului şi a vezicii biliare.

  • Pruritul.

  • Debutul depresiei.

Cum poate fi diagnosticat

Dacă vă confruntaţi cu simptomele de mai sus, e important să ajungeţi la medic. Acesta poate să ceară mai multe teste pentru a determina cauza problemei.

  • CT(tomografia computerizată). Combină razele X cu o tehnologie computerizată avansată, iar asta pentru a crea imagini precise şi detaliate ale organelor.
  • RMN (imagistica prin rezonanţă magnetică) produce o imagine cu o claritate superioară a structurilor şi organelor corpului.
  • Ecografia endoscopică. Combină endoscopia şi ecografia, iar astfel sunt obţinute imagini şi informaţii cu privire la tractul digestiv,  ţesuturile şi organele care îl înconjoară.
  • Laparoscopia. Procedură chirurgicală pentru examinarea organelor.
  • Cholangiopancreatografia retrogradă endoscopică. Este efectuată cu ajutorul unui instrument lung, flexibil, de diametrul unui creion, ce poartă denumirea de duodenoscop.
  • Cholangiografia transhepatică percutană. Procedura care permite radiografia ficatului şi a conductelor biliare.
  • Biopsia. Îndepărtarea unei bucăţi din ţesut care va fi vizualizată la miscroscop.

Factorii de risc pentru cancerul pancreatic

  • Fumatul. Fumul de ţigară este bine cunoscut pentru creşterea riscului de cancer pancreatic.
  • Obezitatea. Persoanele supraponderale au un risc mai mare de a dezvolta boala.
  • Pancreatita cronică (inflamaţia pancreasului)
  • Moştenirea genetică (reprezentată aici de pancreatita ereditară).
  • Diabetul de lungă durată.
  • Licopenul şi seleniul. Studiile au arătat un nivel scăzut al acestor substanţe nutritive la cei care au dezvoltat cancer pancreatic. Cu toate astea, nu este o dovadă că nivelurile scăzute de licopen şi seleniu cauzează cancer pancreatic.

     

Tratamentul cancerului pancreatic

Există diferite tratamente pentru cancerul pancreatic, inclusiv chirurgia, chimioterapia şi radioterapia. Chimioterapia foloseşte medicamente pentru a trata cancerul, în timp ce radioterapia utilizează raze X sau alte tipuri de radiaţii pentru a ucide celulele canceroase. 

Chirurgia poate fi utilizată pentru a îndepărta tumora sau pentru a trata simptomele cancerului pancreatic. 

Ulterior, în evoluţia bolii, pot apărea metastaze pulmonare, osose, suprarenale sau cerebrale.

Cauza exactă a cancerului pancreatic nu este cunoscută. Cu toate astea, specialiştii cred că menţinerea unei greutăţi corporale normale şi limitarea consumului de carne roşie şi a celei procesate pot fi doar câteva dintre măsurile pe care le putem lua pentru a ţine boala departe. De asemenea, şansele unui fumător de a dezvolta această boală scad dacă acesta renunţă la viciu.

Conform Societăţii Americane pentru cancer, aproximativ 23% dintre pacienţii cu cancer pangreatic încă trăiesc la un an după diagnostic, pe când doar 4% mai sunt în viaţă la cinci ani de la diagnosticare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”
Recomandări: