Progresele sunt evidente în lupta cu cancerul şi pe zi ce trece apar din ce în ce mai multe tratamente ce par să redea speranţa pacienţilor din întreaga lume. Descoperită în anii 1970 de un medic mexican, introducerea insulinei în protocolul de chimioterapie a fost studiată şi dezvoltată timp de 40 de ani de un profesor doctor turc care o foloseşte de 7 ani cu o rată de succes de 80%. Citiţi în continuare un interviu cu medicul care poate revoluţiona astfel lumea medicală.
În cadrul conferinţei „Tratamente inovatoare în cancer”, profesorul de oncologie Dr. Bülent Berkarda şi medicul specialist în oncologie, Mehmet Salih İyikesici au susţinut subiectul principal al conferinţei “Chimioterapia potenţată de insulină”, o nouă abordare în tratamentul cancerului, pe care au început să o aplice în Turcia încă de acum şapte ani. Prof. Dr. Bülent Berkarda primul oncolog turc a găsit modalitatea prin care tumorile canceroase pot fi distruse chiar şi după ce acestea s-au răspândit. Specialistul tratat în decurs de 7 ani peste 15000 de pacienţi din întreaga lume cu cancer în stadiu avansat, cu o rată de succes de 80%.
Ştim deja că celulele canceroase au dezvoltat o rezistenţă sporită la chimioterapie şi, în urma acesteia, nu sunt distruse în totalitate. ”Chimioterapia potenţată de insulină, este metoda care transformă vulnerabilitatea celulelor canceroase într-o metodă eficientă de tratament. La începutul fiecărei cure de tratament se scade valoarea glicemiei prin injectare de insulină – fapt care face ca aceste celule canceroase să capteze cu poftă substanţele de chimioterapie injectate ulterior ”, explică Prof. Dr Bülent Berkarda, profesor şi medic oncolog.
Un avantaj al chimioterapiei potenţată de insulină faţă de chimioterapia clasică este că medicamentele chimioterapeutice pot fi utilizate în doze mult mai mici. Chimioterapia potenţată de insulină vizează mai selectiv celulele canceroase şi afectează un număr mic de celule normale. În plus, calitatea vieţii pacientului este crescută în mod simţitor. ”Chimioterapia potenţată de insulină poate fi folosită în tratarea tuturor tipurilor de cancer, însă alături de alte tratamente de susţinere adiţionale oferă şansa la viaţă pacienţilor cu cancer de grad 3 sau 4 care nu pot tolera un tratament clasic de chimioterapie. ” Prof. Dr Bülent Berkarda, medic oncolog.
Ţinând cont că boala, respectiv cancerul, afectează diferit persoanele, prof. Dr Bülent Berkarda a personalizat tratamentele introducând şi terapii adiţionale precum: hipertermia, oxigenul hiperbaric şi dieta ketogenică.
În continuare, un interviu cu medicul care foloseşte insulina pentru a potenţa efectele chimioterapia.
C.S.Î.D.: Cum v-a venit ideea de a utiliza insulina pentru chimioterapie?
Prof. Dr. Bülent Berkarda: Nu a fost ideea noastră. Este o idee veche, propusă iniţial în 1970 de un doctor mexican. Acest doctor a descoperit faptul că insulina ajută anumite medicamente să penetreze organismul. Atunci când administrăm insulină, cauzăm hipoglicemie. În cazul hipoglicemiei, anumite medicamente pătrund în ţesutul canceros mult mai uşor. Aceasta a fost ideea iniţială în 1970. Ulterior, o serie de doctori au dezvoltat această idee. Eu am cercetat-o şi studiat-o îndelung, iar din 2010 am început să o folosesc în lupta cu cancerul. De atunci, folosim insulina în chimioterapie.
C.S.Î.D.: Cum procedaţi cu pacienţii care suferă de diabet şi deja îşi administrează insulină?
Prof. Dr. Bülent Berkarda: Exact la fel. Scădem nivelul zahărului din sânge. Nu contează dacă este diabetic sau nu. Administrăm insulină, cauzăm hipoglicemie, după care administrăm medicamentele împotriva cancerului.
C.S.Î.D.: Câţi doctori au lucrat la descoperirea acestui tip de tratament?
Prof. Dr. Bülent Berkarda: În Turcia, Mehmet Salih İyikesici şi eu. Medicina este dogmatică. Medicii sunt învăţaţi în şcoală să acţioneze exact aşa cum este scris în cărţi. Această perspectivă este mai amplă şi priveşte dincolo de ceea ce se predă în şcoli, presupune elasticitate psihică. Practic faci un pas înaintea cărţii.
C.S.Î.D.: Se poate practica această metodă şi în România?
Prof. Dr. Bülent Berkarda: Nu cunosc legile din România, însă medicii ar trebui să investigheze această perspectivă, precum facem noi. Utilizarea insulinei nu este împotriva legii, noi nu folosim nimic ilegal şi nici în cantităţi mari.
C.S.Î.D.: Este riscant acest tratament?
Prof. Dr. Bülent Berkarda: Anumite persoane au indus ideea conform căreia terapia aceasta ar fi ilegală, motiv pentru care oamenii sunt sceptici. Este adevărat că nu se predă în şcoli, dar este o practică sigură. Eu sunt primul doctor oncolog din Turcia şi poate că ar trebui să fiu mult mai conservator, însă în mod paradoxal am mintea mult mai deschisă. Pe primul loc stă sănătatea pacientului – vrem şi trebuie să îi ajutăm să se însănătoşească. Eu nu accept ideea conform căreia nu se mai poate face nimic pentru un pacient, vreau să caut soluţii să pot face mereu mai mult. Noi practicăm oncologie integrativă, nu doar un simplu tratament.
Oncologia integrativă presupune mai multe laturi, precum dieta corespunzătoare, medicamentele adecvate care ajută dieta, chimioterapia, chimioterapia cu insulină, hipertermia (căldura este inamicul cancerului), terapia cu oxigen şi exerciţiile fizice. Este important să combinăm toate aceste aspecte. Dacă pacienţii vin în stadiul IV, putem ajuta marea majoritate prin realizarea acestui tratament integrativ. Noi publicăm cercetări, studii, nimic nu este ascuns, însă nu putem să o transmitem mai departe dacă oamenii nu o acceptă. Tratamentul în sine nu este scump. Imunoterapia (care este tot chimioterapie, pentru că e realizată tot cu ajutorul medicamentelor) este mult mai scumpă şi nu îşi justifică preţul. Noi publicăm rezultate cu privire la cancerul pancreatic (foarte dificil de tratat) şi avem o rată de succes de cel puţin 50% în aceste cazuri, ceea ce reprezintă o cifră enormă. Publicăm, vorbim despre această abordare, însă nu putem face nimic mai mult. Oamenii pur şi simplu nu vor să rişte, să facă ceva diferit. Nu vor să creadă şi să-şi deschidă mintea.
Iată un exemplu cu o pacientă cu cancer ovarian: toate aceste pete negre reprezintă tumori. După 3 luni de zile putem vedea foarte clar cum petele negre au dispărut, cu ajutorul tratamentului integrativ. Avem sute de astfel de exemple. Aici avem un exemplu de cancer la ficat – înainte şi după tratament – la fel, tumorile au dispărut. Chiar dacă noi arătăm aceste exemple, pur şi simplu oamenii nu vor să creadă.
C.S.Î.D.: Presupunând că un doctor român care lucrează într-o clinică privată sau un spital de stat ar vrea să facă acest tip de tratament, ar putea?
Prof. Dr. Bülent Berkarda: Cred că da. După cum am spus, nu este nimic împotriva legii din ceea ce folosim noi, absolut nicio parte a tratamentului nu este ilegală. În primul rând trebuie ca pacientul să fie în regulă din punct de vedere al dietei şi stării fizice, pentru a putea beneficia de restul etapelor tratamentului. Orice oncolog poate realiza această formă de tratament, nu e nevoie de o pregătire specială, este nevoie doar de o deschidere mentală şi de lipsa temerilor.
C.S.Î.D.: Aţi spus că dieta este importantă. M-ar interesa să ştiu mai mult.
Prof. Dr. Bülent Berkarda: Zahărul este foarte dăunător, sub orice formă (inclusiv fructe). Atunci când pacientul vine la noi, îi oferim o listă cu ceea ce poate consuma şi ceea ce nu este recomandat să consume:
Ce ai voie:
• Peşte
• Carne
• Brânză (mai puţin dăunătoare decât laptele)
• Ouă
• Unt
• Ulei măsline
• Legume
• Doar 1 măr/1 pară/1 portocală/1 smochină pe zi
Ce nu ai voie:
• Miere
• Ţigări
• Alcool
• Salam
• Cartofi (pentru că au amidon)
• Lapte
• Pâine (sau doar în cantităţi f mici)
• Banane, struguri
• Paste, făinoase în general
În mod normal nivelul nostru de glucoză este de 110, însă eu doresc ca pacienţii care suferă de cancer să ajungă la nivelul 80.
C.S.Î.D.: Ce părere aveţi despre fasole?
Prof. Dr. Bülent Berkarda: O dată sau de două ori pe săptămână, la fel şi lintea. Dacă nu preferaţi carnea, peştele este o variantă alternativă pentru proteine.
C.S.Î.D.: Aţi menţionat şi despre anumite suplimente care în combinaţie cu dieta ajută la scăderea nivelului glicemiei.
Prof. Dr. Bülent Berkarda: Da, de exemplu metformina, care este un medicament pentru diabetici, dar se foloseşte şi la pacienţii bolnavi de cancer; sau oxiglucoza, care anihilează celulele canceroase. Ea nu poate fi metabolizată de celulele canceroase. Ele o absorb ca urmare a faptului că au senzaţia că este glucoză, însă, în fapt, doar păcăleşte celulele.
Despre Profesorul Dr. Bülent Berkarda
Este primul oncolog din Turcia, fiind cel care a înfiinţat Departamentul de Oncologie Medicală de la Universitatea din Istanbul, în 1974. A jucat un rol important în educaţia pentru cancer, în diagnosticul şi tratamentul cancerului şi în stabilirea unor societăţi ştiinţifice de oncologie, cum ar fi Societatea Turcă de Oncologie şi Societatea Turcă Chimioterapia de atunci. Mai mult, a ocupat funcţia de Decan al Facultăţii de medicină Cerrahasa (1979 – 1982) şi rector al Universităţii Istanbul (1994-1998).