Tumorile maligne ale unghiilor – semne şi simptome

Melanomul aparatului unghial este o afecţiune agresivă dar rară, afectând 1-3% din populaţia de culoare albă
  • Publicat:
Tumorile maligne ale unghiilor - semne şi simptome

Iubim şi îngrijim unghile şi chiar le tratăm ca pe podoabe. Lacuri colorate, dar şi tratamente speciale pentru îngrijirea şi înfrumuseţarea lor. Luăm suplimente alimentare menite să le întărească, plătim un specialist să le taie şi să le coloreze. Dar nu e suficient. Procesul trebuie să înceapă cu o vizită la medicul dermatolog pentru verificarea aluniţelor (nevilor) şi a unghiilor. Unghiile pot ascunde tumori maligne. Dr. Brigitta Mihai, medic rezident dermatovenerologie ne spune la ce semne ale unghiilor trebuie să fim atenţi dar şi cum se diagnostichează carcinoamele spinocelulare şi melanomul aparatului unghial.

CSÎD: Ce este tumora malignă a unghiei?

Dr. Brigitta Mihai: Tumorile maligne ale unghiilor sunt reprezentate de carcinoamele spinocelulare şi de melanomul aparatului unghial. Acestea pot afecta atât zona subunghială cât şi pe cea periunghială.

CSÎD: Cum se manifestă? Ce semne apar?
Dr. Brigitta Mihai
: Manifestările pot fi nespecifice, întârziind diagnosticul. În ceea ce priveşte carcinomul spinocelular, acestea sunt reprezentate de îngroşarea stratului cornos,  de detaşarea unghiei de pe patul unghial, de inflamaţie la nivelul repliurilor unghiale, benzi longitudinale de culoare roşie la nivelul unghiei, diverse modificări ale aspectului unghiei şi chiar formaţiuni subunghiale. De multe ori, pacientul acuză dureri la nivelul unghiilor, sau leziuni recurente, persistente în ciuda atenţiei acordate îngrijirii.

Tumorile maligne ale unghiilor – semne şi simptome

CSÎD: Cum se poate recunoaşte o unghie afectată de melanom? Tot timpul apar acele linii negre pe unghie?
Dr. Brigitta Mihai:
Melanomul aparatului unghial este o afecţiune agresivă dar rară, afectând 1-3% din populaţia de culoare albă. De cele mai multe melanonul aparatului unghial are aspect de striuri longitudinale de culoare neagră, „melanonichie longitudinală” , dar care în o treime din cazuri pot fi absente, modificările fiind nespecifice (anomalie a lamei unghiale, formaţiune subunghială) şi îngreunând diagnosticul.
Pacientul trebuie să se prezinte la medic dacă observă o astfel de modificare nou apărută, care afectează cu precădere un singur deget şi care a evoluat rapid sau care s-a modificat în dinamică.

Tumorile maligne ale unghiilor – chirurgie micrografică Mohs

CSÎD: Ce forme de tratament există?
Dr. Brigitta Mihai:
Tratamentul trebuie adaptat rezultatului obţinut în urma biopsiei şi examenul histopatologic.
Carcinomul spinocelular beneficiază de chirurgie micrografică Mohs în condiţiile în care nu există implicare osoasă, excizii chirurgicale largi şi în unele situaţii chiar amputaţie digitală. 
Datorită ratei mari de diseminare, tratamentul melanomului este unul mai puţin conservator, de cele mai multe ori necesitând amputaţii fie falangiale fie digitale. Prognosticul este unul rezervat datorită întârzierii diagnostice şi stadiului avansat în care leziunea se află la momentul identificării şi diagnosticării.

CSÎD: Ce obiceiuri ne ajută să avem unghii sănătoase?
Dr. Brigitta Mihai:
Atenţia trebuie acordată activităţilor cotidiene cu impact asupra mâinilor, unghiilor. Trebuie evitată expunerea repetată la umezeala excesivă, la soluţii de curăţat, la substanţe chimice diverse. Persoanele care desfăşoară activitate ce presupune contact cu cele menţionate mai sus pot preveni afectarea mâinilor prin utilizarea mănuşilor de protecţie, a cremelor „barieră”.   

Tumorile maligne ale unghiilor – ajută vitaminele să păstrăm sănătatea unghiilor?

CSÎD: Ce vitamine şi minerale ne ajută să avem unghii sănătoase?
Dr. Brigitta Mihai:
Multe suplimente există pe piaţă şi „promit” întărirea unghiilor şi creşterea părului, însă adevărul este că studiile existente nu susţin acest lucru. Pe parcursul timpul s-a încercat asocierea consumului diverselor vitamine şi minerale cu sănătatea unghiilor şi a părului, însă fără succes. Din multitudinea acestora (vitamina C, E, B12, A, zinc, fier, cupru ori seleniu), singura care are un rol documentat este biotina, numită şi „vitamina H” sau „factor protectiv X”.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandări: