Primele cursuri de navigatori de pacienţi oncologici din România

Victoria Asanache organizează în România primele cursuri de navigator de pacienţi oncologici, care poate explica pacientului tot ceea ce presupune tratamentul oncologic.
  • Publicat:
Primele cursuri de navigatori de pacienţi oncologici din România


 Victoria Asanache, absolventă a Institutului de Navigaţie pentru pacienţi Prof. Harold P. Freeman din SUA şi singurul navigator certificat practicant din Romania, organizează primele cursuri de navigatori de pacienţi oncologici, începând cu luna noiembrie a acestui an.

Cu o experienţă de peste 15 ani ca îndrumator de pacienţi oncologici şi aproximativ 4000 de pacienti îndrumaţi, Victoria Asanache îşi propune să explice importanţa existenţei unui navigator, alături de cea a doctorului curant. Acesta este persoana de legătura între medicul curant şi pacient, împreună formând o echipă, al cărei scop este atunci când este posibil, vindecarea, sau prelungirea vieţii sau ameliorarea stării pacientului.

Navigatorul este cel care îi poate explica pacientului, pe înţelesul lui, rezultatele analizelor, variantele de tratament, posibilele efectele negative ale fiecărei opţiuni, etapele tratamentului, periodicitatea curelor. Aceste detalii, împreună cu susţinerea şi încurajarea pe perioada tratamentului sunt de cele mai multe ori cheia succesului în obţinerea recuperarii totale şi integrarea pacientului în viaţa de zi cu zi”, declară Victoria Asanache.

Cursurile durează 36 de ore, se desfăşoară pe parcursul a două weekenduri consecutive (8h/zi) şi se încheie prin susţinerea unui examen, la o dată stabilită pe parcursul trainingurilor. Pentru seriile din aceasta toamna, înscrierile se pot face, în limita locurilor disponibile, până la data de 31 octombrie 2018, pe adresa [email protected].

Conceptul de navigator de pacienţi provine din SUA, unde a fost introdus în 1990, de către profesorul Harold P. Freeman, chirurg de profesie, din dorinţa de a ajuta pacienţii din categoriile defavorizate ale societăţii să aibă acces la metode de diagnosticare şi tratament potrivite.

Programul de navigaţie constă în preluarea pacienţilor şi ghidarea lor pe perioada întregului proces, de la diagnosticare, până la finalizarea tratamentului oncologic.

Importanţa navigatorului de pacienţi oncologici

Programul se adresează persoanelor cu experienţă în domeniul medical, care doresc să îşi completeze cunoştinţele, să înveţe o specializare nouă, celor care îşi doresc o schimbare în carieră şi văd în această meserie nouă o oportunitate de a face ceva care să le aducă satisfacţie, pacienţilor sau aparţinătorilor care au trecut prin experienţa diagnosticării cu cancer şi îşi doresc să capete cunoştintele necesare pentru a-i ajuta pe cei din jur care trec prin situaţii similare.

Scopul este de a creşte rata de succes în investigarea, diagnosticarea corectă şi găsirea tratamentului celui mai potrivit pentru fiecare pacient, prin eliminarea barierelor de tip financiar, de comunicare (cauzată de neînţelegerea termenilor medicali, de diferenţe de cultura etc), piedici din sistemul medical (programări ratate, rezultate pierdute etc), de natură psihologică (teamă, pierderea încrederii în sine etc), sau de alt tip.

Navigatorii de pacienţi pot fi utili în orice instituţie medicală, dar şi în afara acestora, prin consultanţă individuală. Rolul poate fi asumat atât de persoane care lucrează în domeniile medical sau asistenţă socială, dar şi de alte persoane, care îşi doresc să practice această meserie şi urmează cursuri de specialitate.

Printre trăsăturile pe care trebuie să le aibă un navigator de pacienţi se numără compasiunea, inteligenţa, excelente abilităţi de comunicare, dar şi toleranţă mare faţă de diversitate.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandări: