România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care tratează metastazele coloanei vertebrale printr-o tehnică minim-invazivă.
Centrul de Diagnostic şi Tratament Provita, singurul din România orientat pe tratamentul minim invaziv al afecţiunilor coloanei vertebrale şi centru de referinţă european în care au ajuns medici cu renume mondial, a adus în ţară OsteoCool, o procedură revoluţionară care tratează metastazele coloanei vertebrale.
OsteoCool utilizează o tehnică minim invazivă care se bazează pe efectul termic al undelor de radiofrecvenţă.
Tratamentul este nou la nivel mondial, el fiind aprobat şi utilizat în SUA din luna februarie a anului în curs.
Sistemul este controlat de temperatură şi utilizează sonde interne răcite cu apă pentru a preveni supraîncălzirea ţesutului înconjurător în timpul procedurii. Metastaza în zona vertebrelor coloanei este foarte periculoasă deoarece îşi poate mări rapid volumul şi poate ajunge la structurile nervoase din jurul ei.
OsteoCool este o procedură indicată în tumorile secundare mai mici de 30 de mm.
“OsteoCool este o intervenţie inovatoare care scapă pacientul de dureri şi stabilizează vertebra prevenind tasarea ei. Vorbim despre o intervenţie prin care metastaza spinală este distrusă complet şi este eradicat riscul reapariţiei bolii sau dezvoltării altor metastaze care ar pleca din această sursă. Important e ca această boală să fie localizată pe maximum trei vetebre. Prin OsteoCool, pacientul va evita operaţia clasică, aceasta fiind mult mai complicată şi mai scumpă.
Operaţia clasică este o intervenţie majoră cu riscuri mari preoperatorii şi se face în majoritatea centrelor medicale europene specializate. Acest tip de operaţie presupune o recuperare foarte dificilă, chiar şi de câteva luni de zile pentru pacient. Totodată riscurile din timpul operaţiei, dar şi cele postoperatorii sunt mai mari.
Rata de succes a tratamentului cu OsteoCool este foarte mare pentru că tumora este practic distrusă, în timp ce în cazul operaţiei clasice există riscul ca tumoarea să nu fie eradicată total. Un alt risc este cel de diseminare intraoperatorie, iar postoperator poate fi necesară radioterapia şi chimioterapia”, a precizat dr. Ovidiu Palea, directorul general Provita şi singurul specialist român acreditat în Terapia Durerii de către World Institute of Pain.
Decizia aplicării procedurii OsteoCool este luată de o echipă întreagă de medici specialişti: un oncolog, un radiolog, radiolog şi un specialist în Terapia Durerii.
Investigaţiile preoperatorii sunt identice cu cele efectuate înaintea unei operaţii clasice: RMN, Computer Tomograf, alte investigaţii ambulatorii. Oncologul este cel care va stabili stadiul bolii locale şi răspândirea ei.
“Decizia finală o ia întreaga echipă multidisciplinară. Cea mai mare problemă pe care o avem în momentul de faţă este că medicii încă nu ştiu că această procedură se efectuează în România, iar pacienţii sunt trataţi prin intermediul operaţiei clasice”, a explicat dr. Ovidiu Palea.
Spre deosebire de operaţia clasică unde medicul aplică şuruburi pentru susţinerea coloanei vetebrale, după efectuarea procedurii OsteoCool pacientului i se va consolida vertebra afectată de tumoare prin cimentare.
Durata unei proceduri OsteoCool este de 45 de minute pe fiecare nivel, timpul mărindu-se în funcţie de numărul de vertebre afectate. Costul intervenţiei este de minim 5.500 de euro, toate consumabilele folosite de către specialişti fiind de unică folosinţă.