Un aminoacid din sparanghel, responsabil de răspândirea cancerului

Asparagina, un nutrient conţinut de sparanghel pare a fi responsabilă de răspândirea cu rapiditate în organism a unei forme agresive de cancer la sân.
  • Publicat:
Un aminoacid din sparanghel, responsabil de răspândirea cancerului

Asparagina, un aminoacid derivat care se găseşte într- o serie de alimente, incluzând sparanghel, peşte şi cartofi – poate să fie nutrientul cheie pentru o formă mortală de cancer de sân, dezvăluie un nou studiu.

Cancerul de sân triplu-negativ este una dintre cele mai agresive forme de cancer de sân şi este capabil să se răspândească în organism extrem de repede.  Este o formă de cancer foarte rezistentă la tratament precum chimioterapie şi radioterapie.  

O nouă cercetare, realizată de câteva instituţii prestigioase, printre care Cancer Research UK a încercat să descopere o parte dintre motivele pentru care acest tip de cancer nu doar că nu răspunde la tratament, dar se şi răspândeşte atât de repede în întregul organism, sperând ca astfel să se ajungă la abordări terapeutice mai eficiente.

În urma acestui studiu, autorii săi, profesorii Greg Hannon şi Simon Knott şi echipa lor au descoperit că un nutrient care facilitează răspândirea acestui tip de cancer este asparagina

Asparagina este un aminoacid neesenţial sintetizat de către organism din câteva alimente pe care le consumăm în mod frecvent. Studiul de faţă a investigat dacă limitarea nivelului de asparagină din organism poate încetini ritmul de creştere al tumorilor.

„Rezultatele studiul nostru se adaugă unui număr mai mare de dovezi care arată că dieta poate influenţa cursul bolii,” spune profesorul Knott .

Tumorile se dezvoltă din cauza asparaginei

Cercetătorii au investigat relaţia dintre asparagină şi metastazele din cancerul de sân şi modul în care tumorile s-au răspândit, pe cobai cu cancer triplu-negativ. Profesorul Hannon şi echipa sa au avut două abordări. Pe de o parte, au administrat cobailor L-asparaginază, care este un medicament folosit în chimioterapie, folosit în tratamentul leucemiei limfoblastice acute, care inhibă producţia de asparagină din organism.

Pe de altă parte, cercetătorii au restricţionat dieta cobailor, astfel încât nivelul de asparagină pe care aceştia o sintetizau din mâncare să fie cât mai mic. Această dublă abordare a dus la reducerea metastazelor la cobai.

„Studiul nostru a reuşit să identifice unul dinte mecanismele cheie prin care celulele canceroase se răspândesc,” spune profesorul  Hannon şi adaugă: „Când cantitatea de asparagină din organism a fost redusă, am observat un impact minor asupra tumorii primare din sân, dar celulele tumorale şi-au redus capacitatea de a metastaza în alte zone ale corpului.”  

Pe de altă parte, când cercetătorii au hrănit animalele cu alimente cu un conţinut mare de asparagină s-a observat că tumorile s-au răspândit cu o rapiditate mai mare.  În plus, pentru a confirma rolul pe care asparagina îl joacă în răspândirea tumorilor canceroase, echipa a analizat date colectate de la pacientele cu cancer de sân şi au descoperit că exista o corelaţie pozitivă între capacitatea celulelor canceroase de a sintetiza asparagină şi şansele ca tumorile să se răspândească în organism. Şi ceea ce este şi mai îngrijorător este faptul că abilitatea celulelor canceroase de a produce acest aminoacid este de asemenea legat de o rată de supravieţuire mai mică a pacientelor cu acest tip de cancer.  „Aceste descoperiri adaugă informaţii vitale la capacitatea noastră de a înţelege cum putem stopa răspândirea cancerului în organism, motivul principal pentru care pacientele mor din cauza acestui tip de cancer,” spune profesorul Hannon.

Modificările în dietă pot schimba cursul terapiei

Ca pas următor în studiu, cercetătorii sunt interesaţi în efectuare unui studiu clinic care le-ar permite să înţeleagă în ce mod dieta afectează nivelul de asparagină din organism. În acest scop, profesorul Hannon şi echipa sa vor recruta un grup de participanţi sănătoşi, care trebuie să fie de acord să aibă o dietă cu un nivel scăzut de asparagină. „Rezultatele acestui studiu sunt extrem de sugestive în ceea ce priveşte modul în care dieta influenţează atât modul în care un individ răspunde la terapia primară, cât şi şansele ca o boală mortală să îl afecteze pe viitor,” spune profesorul  Hannon. Dacă şi acest experiment va fi un succes, cercetătorii vor recruta paciente cu cancer, pentru următoarea fază a studiului clinic. În acest punct, participanţii la studiul clinic vor face şi chimioterapie şi, împreună cu o dietă corespunzătoare, efectele tratamentului vor fi semnificativ îmbunătăţite. 

Foto: pixabay.com

Sursa: medicalnewstoday.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandări: