Povestea unei învingătoare, diagnosticată cu cancer de sân la 27 de ani

Îi place să traiască viaţa cu curaj. Respiră fericire prin toţi porii. Îşi strânge fetiţa de şase ani în braţe, pare că are o forţă nemaivăzută.

Şi mult optimism, ea crede că toate astea vin de undeva de sus. Nu îţi vine să crezi că în ultimii ani a purtat o luptă, una la care mulţi dintre noi nici măcar nu pot să se gândească.

La 27 de ani, Cosmina Grigore a fost diagnosticată cu cancer.

Recomandări

Depresia, o tulburare comună în rândul bolnavilor de cancer. Află cum se manifestă şi cum poate…

10 sfaturi pentru a reduce riscul de cancer

„M-am gândit că nu am apucat să trăiesc, pentru că asta era ce ştiam la momentul acela despre cancer, că este o staţie terminală, iar asta a generat o stare de disperare profundă. Cancerul a fost însă, probabil, cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. M-a învăţat lecţia iubirii necondiţionate, faţă de mine şi faţă de viaţă, aşa cum este corpul meu, aşa cum sunt eu”, spune ea pentru Gândul.

La 31 de ani, Cosmina se consideră o supravieţuitoare. A renunţat la jobul din multinaţională, a decis că are o altă misiune.

„Iubirea faţă de viaţă vine din interior. Nu există magazinul de pace, de echilibru, totul e generat din interior. Sentimentul acesta de eliberare ni-l dăm noi, când dărâmăm cu iubire şi acceptare toate zidurile pe care le-am pus în jurul inimii, ca să nu mai suferim. E bine să suferim. Şi eu sufăr, dar suferinţa asta caut să o transform”.

Cancerul a venit în viaţa Cosminei Grigore ca o lecţie

A fost acel ceva care i-a schimbat trăirile, existenţa, a făcut-o să se împace cu tot şi cu toate, să privească în urmă, dar şi înainte. A făcut-o de neînvins.

„L-am simţit în 2012. Aveam un nodul la sân, deasupra mamelonului, era destul de măricel, putea fi delimitat. Eu născusem în 2010. M-am dus la medicul ginecolog, dar mi-a spus că este un canal ductal, de la alăptat, şi că nu trebuie să îmi fac probleme, că o să se retragă. Nu mi-a dat niciun tratament, mi-a spus că nu se va mări”.

Starea Cosminei se altera însă încontinuu, iar lupta cu simptomele abia începea

„Apăruseră deja foarte multe. Aveam până la nouă scaune pe zi, o acnee urâtă pe faţă, acum îmi explic asta prin starea inflamatorie pe care o aveam în corp. Aveam nişte eczeme pe corp, pe braţe şi spate, care se activau de la stres, o stare de oboseală cronică, de iritabilitate, de nervozitate, de la starea mea emoţională, care nu era deloc echilibrată şi în acord cu ce ar fi trebuit să fie. Din decembrie îmi curgea în permanenţă sânge din nas. Îmi cădea părul. Problema era că eu nu integram aceste simptome, le tratam separat, iar astăzi caut să îi învăţ asta pe pacienţi. Mergeam pentru acnee la dermatolog, pentru oboseală la o altă specializare, dar nu găseam un răspuns”.

Când a văzut că simptomele se agravează, la insistenţele surorii sale, Cosmina a mers să îşi facă o ecografie la o clinică privată unde avea abonament de la serviciu. Doctorul nu a văzut însă nimic. Se uita la ea şi nu înţelegea de ce se află acolo.

„Contează să mergi la un medic care să fie un imagist bun, dacă ai avut un caz de cancer în familie sau ai un cumul de simptome, dacă ştii că simţi ceva”, povesteşte ea pentru Gândul. 

Oboseala o determină să ia o decizie radicală: renunţă la job

„Simţeam o nevoie acută de schimbare. Nu ştiam exact de ce am nevoie, dar îmi doream altceva. Făceam conferinţe medicale internaţionale, lucram şi scriam la o revistă medicală, cumva ştiam multe lucruri despre sistemul medical din România, eram, într-un fel, copilul spitalului, tata era medic, iar mama asistent medical”, adaugă Cosmina.

Începe să lucreze într-o companie multinaţională. Programul e mult mai uşor, dar starea nu i se schimbă, caută răspunsuri, dar nu le găseşte. Într-un final, Cosmina găseşte un medic care îi răstoarnă întreaga existenţă.

„M-am dus într-o miercuri la dr. Claudia Teodorescu, era luna iulie 2013. Dimineaţă mi-am făcut o ecografie, doctoriţa m-a chemat după-masă la mamografie”.

Diagnosticul a venit ca un şoc: suferea de cancer la sân

„M-am gândit că nu am trăit. Şi, dacă mor, pentru că asta era ce ştiam la momentul acela despre cancer, că este o staţie terminală, m-am gândit că nu am apucat să trăiesc, iar asta a generat o stare de disperare profundă. Am plâns foarte mult, pentru că a fost o surpriză. Sincer, nu mă aşteptam. M-a dărâmat pentru câteva zile, dar, pe de altă parte, a venit ca o confirmare a stării mele lăuntrice de nefericire profundă.

Noi nu avem o educaţie a managementului interior. Oamenii nu ştiu să se autoeduce, să accepte lucrurile negative. Ne ataşăm foarte tare de lucrurile care ne fac bine, nu ne plac cele negative, dar nu le considerăm ca pe o oportunitate de a deveni mai puternici, de a ne cunoaşte mai mult. Eu mă aflam în situaţia asta, eram o autistă la nevoile corpului meu. Îmi făceam analize, vedeam că sunt aşa şi aşa, dacă nu ţipa ceva acolo, ignoram simptomele.

E important să avem o relaţie bună cu corpul nostru, cu mesajele pe care ni le transmite. De fel, sunt o fire puternică şi optimistă, numai că, în acea perioadă a vieţii mele, nu mai eram. Se întâmplaseră foarte multe lucruri în plan personal. Mă transformasem în fiinţa preş, aveam grijă de toată lumea, mai puţin de mine. Îmi puneam nişte standarde pe care îmi era greu să le ţin. Puneam o presiune foarte mare asupra mea, nu mă hrăneam, nu dormeam, nu făceam mişcare”, povesteşte Cosmina.

Foto: Alexis Zernescu

După aflarea verdictului, se mobilizează, caută să îşi confirme diagnosticul, îşi setează nişte scopuri

„Am început să caut un medic care să fie OM, cu care să rezonez, cu care să merg la drum, pe traseul ăsta de vindecare, care îmi putea explica. Să îi ataşeze minte şi suflet acestui corp care se îmbolnăvise. Am găsit un chirurg minunat,Cezar Stroescu, care nu era expert în sâni, dar pentru mine a fost om. Aveam curajul să mă las pe mâna lui. Oncolog a fost mai greu să găsesc. Nu am rezonat cu niciunul în mod deosebit. În iulie am fost diagnosticată, în august am avut operaţia de sector, în care au scos nodulul principal şi o bucată de ţesut. Pe 13 august am primit confirmarea de la biopsie: era cancer. Aveam trei focare de invaziv, motiv pentru care am decis să facem mastectomie”.

Atunci, Cosmina a  vrut să se opereze, preventiv, şi la celălalt sân, dar medicul i-a recomandat să nu facă asta. Acum îi e recunoscătoare.

„Nu este doar despre sânul care nu mai este, ci despre tot corpul care a rămas”

Citeşte continuarea pe Gândul.info