Strategii terapeutice în cancerul de sân triplu-negativ

Cancerul de sân triplu-negativ (TNBC) este unul dintre cele mai studiate subiecte de cercetare din zona bolilor oncologice, cu peste 1500 de lucrări publicate numai în ultimul an.
  • Publicat:
Strategii terapeutice în cancerul de sân triplu-negativ

Cancerul de sân triplu-negativ (TNBC) este unul dintre cele mai studiate subiecte de cercetare din zona bolilor oncologice, cu peste 1500 de lucrări publicate numai în ultimul an.

Acest tip de cancer cuprinde 15-20% din toate cazurile de cancer mamar şi este caracterizat de manifestări clinice agresive şi opţiuni reduse de tratament.

Profesorul universitar doctorul Christian Singer, medic ginecolog, ne spune despre viitorul tratamentelor in cazul cancerului de san triplu-negativ.

În comparaţie cu cancerele cu receptori estrogeni (ER), cancerul de sân triplu-negativ are un risc crescut de recidivă în maximum 5 ani, dar în acelaşi timp un risc scăzut pentru metastazele osoase. Cancerul de sân triplu-negativ apare în general la femeile tinere, la purtătorii de mutaţii germinale BRCA1 şi la pacienţii de origine afro-americană.

În ultimii ani, s-a recunoscut faptul că TNBC este caracterizat de o eterogenitate semnificativă şi ceea ce a fost privit ca o singură entitate de cancer de sân este acum diferenţiat printr-o serie de subtipuri, pe baza profilurilor genetice şi a caracteristicilor distinctive ale tumorilor biologice.

Consecinţele terapeutice rezultate sunt exemplificate de sensibilitatea chimioterapică diferită observată pentru unele subtipuri şi de nevoia de terapie individualizată. Această eterogenitate stabileşte necesitatea identificării markerilor moleculari care pot ajuta la rafinarea managementului terapeutic pentru cancerul de sân triplu-negativ.

Testarea genetică, recomandată

Deoarece cancerul de sân triplu negativ este subtipul dominant în purtătorii BRCA1 şi datorită consecinţelor terapeutice asociate cu deficienţa BRCA, testarea genetică este din ce în ce mai recomandată pentru toate femeile cu vârsta de maxim 60 de ani ce au acest tip de cancer.

Prezenţa mutaţiilor BRCA nu influenţează doar strategiile locale de tratament, ci şi reconturează din ce în ce mai mult terapia sistemică şi profilactică.

Rezultatele arată că TNBC este compus din cel puţin 4-6 subtipuri moleculare definite şi multiple căi de semnalizare oncogene distincte.

Indiferent dacă alegerea chimioterapiei ar trebui să fie diferită în rândul subtipurilor TNBC, această opţiune de tratament este în prezent dezbătută în clinicile şi spitalele din Viena, având în vedere că este principala bază a tratamentului care implică în general antracicline, taxani şi / sau compuşi de platină.

Dintre căile de semnalizare modificate, calea de reparare a deteriorării ADN-ului a fost raportată ca fiind cea mai relevantă. Se caracterizează în principal prin modificarea funcţiei genei BRCA, dar kinazele MAP şi kinazele PIK3 par să aibă, de asemenea, un rol important în tratamentul TNBC.

Îmbunătăţirea tratamentului pentru cancer de sân triplu-negativ pare a fi strict legată de rezultatele pe care astfel de terapii le vor aduce în viitorul apropiat în combinaţie cu abordările „vechi” citotoxice şi/sau utilizate în diferite regimuri terapeutice.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Terapia adjuvantă în cancer
Terapia adjuvantă în cancer
Recomandări: