Mersul la dentist le provoacă multor oameni spaimă, mai ales dacă este vorba despre proceduri mai complexe precum tratamentul de canal. Pentru a nu se ajunge la necesitatea unei astfel de proceduri, există obiceiuri simple pe care ar trebui să le implementăm în viața noastră de zi cu zi. Iată 10 recomandări de la medicul stomatolog Adrian Mina.
Sună simplu, dar mult prea mulți adulți și copii sar peste acest pas. De cele mai multe ori, seara. Periajul dinților atât dimineața, cât și înainte de culcare ar trebui să ne intre însă în reflex. Este esențial pentru o bună sănătate orală.
A sări peste folosirea aței dentare este ca și cum ai spăla doar 70% din corp atunci când faci duș. Acest lucru nu contribuie doar la respirația urât mirositoare, ci oferă, de asemenea, bacteriilor care dăunează rădăcinilor un loc unde să se ascundă și să prospere.
Ambele pot cauza fisuri care permit bacteriilor să pătrundă în profunzimea dintelui, uneori până la rădăcină”, explică medical stomatolog Adrian Mina.
Atenție sporită pentru cei ce au deja probleme dentare
Dacă știți că aveți deja probleme dentare, este necesar să aveți foarte mare grijă la toate alimentele pe care alegeți să le consumați. Fie că este vorba despre dulciuri, fructe, legume, sau mâncare, evitați toate alimentele tari ce vă pot deteriora și mai mult dantura.
Mulți oameni sunt tentați de senzația rece și proaspătă a gheții din băuturile pe care le consumă. Dar mestecatul acesteia poate fractura, crăpa, fisura ori rupe cu ușurință un dinte. Odată ce acest lucru se întâmplă, bacteriile au o cale ușoară către centrul nervos al dintelui.
Dacă obișnuiți să vă scrâșniți dinții în somn, cunoscut și sub denumirea de bruxism, recomand purtarea unei gutiere de protecție pe timp de noapte. Astfel vă protejați dinții de posibile fracturi care, în cele din urmă, pot afecta rădăcina”, dezvăluie medical stomatolog Adrian Mina.
Aceasta nu este recomandată doar celor care practică sporturi mai dure. Pentru siguranța dumneavoastră, este foarte indicat să purtați gutieră de protecție în timpul practicării oricărui tip de sport.
Sucurie acidulate ori cele de fructe pot dăuna danturii. Consumul lor poate cauza, în timp, descompunerea smalțului, acea peliculă ce protejează dinții. În plus, conțin zahăr, un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor.
Un dintre fisurat, crăpat, descoperit la timp poate fi tratat de medicul stomatolog astfel încât să nu se ajungă la tratamentul canalului radicular.
Orice durere este un semn că ceva nu este în regulă. Ignorarea acesteia va face ca tratamentele necesare să fie și mai grele, și mai costisitoare odată cu trecerea timpului”, este de părere medical stomatolog Adrian Mina.